Suma alocată României pentru perioada 2014-2020 pentru dezvoltare rurală va fi mai mică decât cea din perioada 2007-2013, potrivit noii propuneri din Politica Agricolă Comună (PAC). “Dacă în perioada financiară 2007-2013 sumele pe care le-am avut la dispoziţie pe dezvoltare rurală au fost de 8,1 miliarde de euro, pe actuala propunere avem o scădere de 770 de milioane de euro. Cred că este încă nevoie de finanţare pe Programul de Dezvoltare Rurală, pentru că există foarte multe investiţii care trebuie făcute, în special pe zona de depozite. Faptul că am avut silozuri suficiente ne-a făcut să exportăm mai mult în 2012 decât în 2011”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.
Oficialul a precizat că negocierile actuale arată o reducere totală pe ambii piloni (Pilon I plăţi directe şi Pilon II dezvoltare rurală) între 1,2 şi 1,5 miliarde de euro, ceea ce dezavantajează total România. “Dacă iniţial pentru România aveam 12,8 miliarde de euro pe Pilonul I (plăţi directe), ultima propunere arată că suntem undeva în jur de 12 miliarde de euro. Se vorbeşte de faptul că avem o creştere pe suprafaţă de la 119 euro/ha la 183 de euro în 2016. Aceasta era o chestiune discutată şi prevăzută în Tratatul de Aderare. Sunt nemulţumit de faptul că păstrăm doar ceea ce aveam încă din anul 2005. Invocata creştere de 50% pe plăţi directe, de la 119 la 180 de euro, era o prevedere a Tratatului de Aderare”, a adăugat şeful MADR.
Convergenţa începe din 2015
În ceea ce priveşte plăţile pe zona de convergenţă, Constantin a precizat că România va pierde 160 de milioane de euro la pachetul general, din cauza propunerii de creştere cu doi ani a perioadei de implementare. “S-a propus intrarea în procesul de convergenţă din 2015, pe o perioadă de patru ani, respectiv până la finele lui 2018, ceea ce înseamnă reducerea sprijinului din anumite state membre şi creşterea pentru celelalte state, astfel încât să echilibrăm sprijinul pe care îl primesc fermierii pe piaţa unică. Ultima propunere din partea lui Rompuy (preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy – n.r.) este să mergem cu această convergenţă până în 2020. Diferenţele nu sunt mari, dar sunt semnificative pentru fermieri, pentru că am mărit cu doi ani plăţile pe această suprafaţă, dar ca şi pachet general vor reprezenta o scădere cu 160 de milioane de euro a sprijinului pe care l-ar putea primi România. Creşterea pe convergenţă este de la 180 de euro pe hectar la 196 de euro în 2020”, a mai explicat Constantin.
Acceptarea propunerii preşedintelui de mărire la şase ani a procesului de convergenţă înseamnă că fermierul român poate ajunge la media din Franţa sau Cehia cel mai devreme în 2020, cel mai târziu în 2022.
“Plata pe suprafaţă ar fi trebuit să ajungă în România în 2016 la o medie de 180 de euro pe hectar. În momentul de faţă negociem pentru a ajunge în 2014 la această medie. Pentru România, plata este stabilită la 160 de euro pe hectar, în Franţa plata este de 363 de euro pe hectar, în Cehia, 240 de euro pe hectar”, declara recent Daniel Constantin.
Citește pe Antena3.ro