x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani pentru parastas și criptă, în cazul accidentelor rutiere

Bani pentru parastas și criptă, în cazul accidentelor rutiere

de Monica Cosac    |    10 Oct 2022   •   11:42
Bani pentru parastas și criptă, în cazul accidentelor rutiere

Asigurătorii RCA vor fi obligați să acorde despăgubiri și pentru „cheltuielile viitoare” pe care victima unui accident rutier sau rudele acesteia trebuie să le suporte pentru recuperarea stării de sănătate, respectiv pentru realizarea pomenirilor și a monumentului funerar, potrivit unui proiect de lege aflat pe masa senatorilor. Actuala legislație privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto este interpretabilă, astfel că, la nivelul deciziilor instanțelor de judecată, aceste despăgubiri se acordă diferit, iar soluționarea dosarului de daună durează prea mult.

Peste 30 de parlamentari AUR au înregistrat la Senat un proiect de modificare a Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA)  pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, care vizează corectarea unor anomalii din legislația actuală. Propunerea legislativă este motivată de faptul că în situaţii similare, în ceea ce privește daunele apărute în urma producerii unor accidente auto, prin interpretarea prevederilor legale, există la nivelul instanţelor de judecată hotărâri definitive care soluționează în mod diferit litigiile.

Investigații medicale, recuperare și proteze

Potrivit inițiatorilor, sumele de bani oferite de societățile de asigurări persoanelor prejudiciate, care ar trebuie să acopere suferinţele morale suportate, ajung să  acopere doar prejudicii materiale. 

„Mai exact, unele instanţe de judecată nu consideră a fi daune materiale cheltuielile viitoare pe care va trebui să le suporte victima unui accident rutier cu  recuperarea sau refacerea stării de sănătate, precum, dar fără a se limita, investigaţii medicale, tratamente medicamentoase, terapii de recuperare, achiziţionarea de orteze, proteze, scaune rulante etc. De asemenea, nu sunt considerate daune materiale nici cheltuielile viitoare pe care rudele unei victime
decedate a unui accident rutier vor trebuie să le suporte cu ritualurile religioase, precum şi costurile necesare realizării monumentului funerar. 

În acest context, în care persoanele prejudiciate nu îşi pot permite achitarea costurilor operaţiunilor anterior menţionate, iar acestea nu sunt considerate daune
materiale se ajunge în situaţia de inechitate în care fie nu mai sunt accesate, deşi sunt imperios necesare, fie sunt accesate ulterior primirii despăgubirilor morale, care astfel sunt utilizate pentru acoperirea unor prejudicii materiale, daune morale fiind transformate în daune materiale”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Astfel, proiectul prevede ca pe lista despăgubirilor în bani acordate de asigurătorul RCA pentru vătămări corporale sau deces, repararea mașinii avariate și cheltuieli de judecată, să se introducă și despăgubiri pentru cheltuielile materiale viitoare „cu caracter cert”, necesare „recuperării sau refacerii stării de sănătate ori îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, precum investigaţii medicale, tratamente medicamentoase, terapii de recuperare, proteze, orteze, cadre de deplasare, scaune rulante, probate cu documente justificative” și „realizării pomenirilor şi altor ritualuri religioase, precum şi realizării monumentelor funerare”. Aceste cheltuieli viitoare trebuie să fie probate cu documente justificative, conform documentului.

Prevederi pentru asigurătorii care trag de timp

Inițiatorii actului normativ menționează și perioada foarte lungă de timp necesară persoanei prejudiciate de a obţine o hotărâre definitivă din partea unei instanţe de judecată, perioadă care, în unele cazuri, se poate întinde pe mai mulţi ani, funcţie de complexitatea litigiului. Pentru corectarea acestei norme legale care dezavantajează victima este necesară o modificare ce presupune separarea clară „între situaţia cererii de despăgubire soluţionată pe
cale amiabilă şi cea pentru care este necesară intervenţia instanţelor de judecată”. 

Conform propunerii legislative, în situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului despăgubirii, „suma care nu face obiectul litigiului este plătită de către asigurătorul RCA înainte ca acesta să se fi soluţionat prin negocieri, prin soluţionarea alternativă litigiilor sau de către instanţa judecătorească”.

O altă modificare vizează asigurătorii care întârzie foarte mult cu oferta de despăgubire după ce păgubitul a depus dosarul de daună. „Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea
pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata integrală a despăgubirii solicitată de partea prejudiciată prin intermediul cererii de despăgubire”, iar după transmiterea ofertei, despăgubirea trebuie plătită de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile.

Peste 35.000 de persoane accidentate în 2021

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în cursul anului 2021 s-au înregistrat 26.805 de accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, rezultând un număr de 35.012 persoane accidentate. Dintre acestea, circa 5% au decedat. Faţă de anul 2020, numărul persoanelor rănite a crescut  cu 19%, cel al accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale cu 17,4%, iar cel al persoanelor accidentate mortal a crescut cu peste 8%, arată iniţiatorii proiectului legislativ în expunerea de motive.

În cazul unei hotărârii judecătoreşti definitive, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de o zi lucrătoare de la data comunicării acesteia, potrivit proiectului de act normativ.

×
Subiecte în articol: asigurări accident rutier