x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Benzina va costa peste 4 lei

Benzina va costa peste 4 lei

de Iohanna Onaca Purdea    |    28 Iul 2005   •   00:00
Benzina va costa peste 4 lei

Pretul titeiului ar putea creste cu 30%-40% pana la sfarsitul anului, ceea ce va duce si la scumpirea carburantilor pe piata romaneasca, a declarat Dinu Patriciu (foto), presedintele grupului Rompetrol. "Cred ca pentru sfarsitul acestui an trebuie sa ne gandim la un pret al titeiului de 60-80 de dolari pe baril. O crestere de 10% a pretului petrolului inseamna o crestere de 3%-4% a pretului benzinei la pompa", a afirmat Patriciu. Potrivit acestor calcule, pana la sfasitul anului, benzina s-ar putea scumpi, in medie, cu circa 12%. Aceasta inseamna ca un litru de benzina Premium fara plumb ar putea ajunge la aproape 38.000 de lei vechi, fata de pretul maxim de 33.900 de lei in prezent. Benzina Euro Super 98, comercializata de Rompetrol cu circa 38.000 de lei vechi pe litru, s-ar putea scumpi cu circa 4.500 de lei pe litru, depasind astfel pragul de 42.000 de lei vechi (4,2 lei noi).

REZULTATE. Rafinaria Petromidia a obtinut in primul semestru al anului un profit net de 71 de milioane de dolari, raportat la o cifra de afaceri in crestere cu 65%, pana la valoarea de 989 de milioane de dolari, potrivit datelor prezentate de Dinu Patriciu. Investitiile tehnologice in prima jumatate a anului au ajuns la 40 de milioane de dolari, iar pentru al doilea semestru, Patriciu a anuntat proiecte ce depasesc acest nivel.

×
Subiecte în articol: economic