Ţările din Europa de Est, printre care şi România, riscă să fie lovite de un al doilea val de criză, avertizează BERD. Economiile est-europene se confruntă cu o creştere a împrumuturilor neperformante şi a neonorării datoriilor corporatiste destul de severă ca să destabilizeze sistemele lor bancare deja bolnave, apreciază preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow.
Într-un discurs ţinut la sfârşitul săptămânii trecute la Viena şi citat de Wall Street Journal, Mirow a avertizat ţările din fostul bloc comunist asupra unui posibil al doilea val de criză financiară.
Şi asta, deoarece împrumuturile neperformante au crescut în ţările în care este prezentă BERD, ba chiar s-au dublat în ultimii ani în România, Turcia, Ukraina şi Albania.
Date recente ale băncilor naţionale arată că băncile
comerciale din România nu mai colectează dobândă pentru mai mult de 8% din împrumuturile pe care le-au extins şi cifra se apropie de 5% în Turcia, unde rata de neplată la
cardurile de credit a ajuns deja la două cifre. "Provocarea imediată cu care ne confruntăm este o creştere severă a împrumuturilor neperformante şi a posibilităţii de neplată a companiilor, ducând la creşterea şomajului şi la efecte în lanţ asupra altor companii şi a bilanţurilor băncilor", a atras atenţia Thomas Mirow.
Multe din economiile ex-comuniste care înregistrau creşteri explozive în ultima vreme au fost lovite de colapsul cererii şi de dispariţia investiţiilor străine care au lăsat mari datorii în monedă străină şi deficite de cont curent.
Unele dintre aceste ţări au apelat la ajutorul Fondului Monetar Internaţional pentru a face faţă crizei. Însă, deşi economiile din regiune s-au stabilizat în ultimele luni, persistă încă riscuri majore. Pentru a se evita o repetare a problemelor, ţările est-europene trebuie să restructureze datoriile particulare, să reducă expunerea la cursul de schimb şi să capitalizeze în mod corespunzător băncile, a precizat preşedintele BERD.