x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Black Friday 2021. Tranzacțiile cu cardul au crescut cu 10%. Valoarea celei mai mari achiziții

Black Friday 2021. Tranzacțiile cu cardul au crescut cu 10%. Valoarea celei mai mari achiziții

18 Noi 2021   •   11:28
Black Friday 2021. Tranzacțiile cu cardul au crescut cu 10%. Valoarea celei mai mari achiziții

Tranzacţiile cu cardul de Black Friday a crescut cu circa 10%, față de anul trecut. Suma medie cheltuită online a fost de 370 lei, mai mare cu 10% raportat la ediția din 2020, arată datele Netopia Payments. 

Totodată, au fost procesate în medie 67 de tranzacții pe minut în ziua de 12 noiembrie, cele mai multe fiind între orele 14.00-15.00, cea mai mare s-a ridicat la 77.000 lei. 

România au preferat că cumpere mobilă, produse IT, haine, articole pentru casă şi grădină.

"Deşi ziua de 12 noiembrie a reprezentat un vârf de comenzi, în continuare volumele de tranzacţii procesate de Netopia Payments în această săptămână sunt cu peste 30% mai mari decât într-o zi obişnuită, ceea ce subliniază faptul că mare parte dintre comercianţii parteneri nu se rezumă la o singură zi pentru campania de Black Friday, ci la o perioadă promoţională mai extinsă", arată procesatorul de plăți online.

 

×
Subiecte în articol: Black Friday