Activitatea Registrului Comerţului va fi blocată cel puţin până în octombrie de protestul judecătorilor, situaţie cu efecte grave în economie.
Deşi angajaţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) lucrează normal şi primesc toate tipurile de cereri, activitatea Registrului va fi blocată până în octombrie. Protestul magistraţilor lasă în aer activităţi precum înfiinţarea de societăţi comerciale noi, operarea anumitor modificări în acţionariat sau adăugarea de noi domenii de activitate pentru o firmă. "În mod normal, o firmă se înfiinţează în cinci zile. Judecătorii delegaţi care ar trebui să dea hotărârile de înfiinţare nu lucrează cel puţin până în octombrie.
Asta înseamnă că cel care a cerut înfiinţarea unei firme şi a depus actele ajunge în situaţia să le aibă gata în cel puţin o lună", au declarat surse din ONRC. Alte problemele economice au legătură cu litigiile între firme care duc la insolvenţă. "Dacă ai un camion în vamă şi ai nevoie de un obiect de activitate nou pentru firmă pentru a-l putea descărca şi pentru a termina operaţiunea comercială, eşti în acest moment blocat - ei spun că până în octombrie, însă probabil că va dura mult mai mult de-atât - consecinţa fiind că stai cu banii blocaţi, deci pierzi -, au mai spus sursele citate.
O altă consecinţă este imposibilitatea de a rezolva problemele de insolvenţă. "Este imposibil să se declare o insolvenţă, iar acest lucru ar putea aduce probleme în lanţ. Să spunem că ai de recuperat o datorie, tu fiind, la rândul tău, dator către o altă firmă. Este imposibil să obţii, în prezent, hotărârea de intrare în insolvenţă şi să-ţi recuperezi datoria şi, deci, imposibil să-ţi plăteşti la rândul tău datoriile", au explicat sursele citate. Alte situaţii sunt cele în care micii întreprinzători doresc să suspende activitatea firmelor, pentru a nu plăti impozitul forfetar. Şi acest lucru este, în absenţa judecătorului care să ia hotărârea, imposibil de rezolvat.
Citește pe Antena3.ro