x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Blocurile vor fi reabilitate cu fonduri europene

Blocurile vor fi reabilitate cu fonduri europene

02 Noi 2012   •   16:11
Blocurile vor fi reabilitate cu fonduri europene
Sursa foto: Dragos Savu/Intact Images

Primăriile vor putea depune, de la 15 noiembrie, proiecte pentru reabilitări termice de blocuri cofinanţate cu bani UE, bugetul total fiind de peste 300 milioane euro, a anunţat vineri Ministerul Dezvoltării.

Instituţia a lansat joi varianta finală a ghidului solicitantului pentru reabilitarea blocurilor.

"Implementarea măsurilor privind eficienţa energetică va trebui să aibă ca rezultat o reducere de cel puţin 40% a consumului de energie pentru încălzire şi atingerea unui consum minim de energie pentru încălzire în funcţie de zonele climatice la nivel naţional", se arată într-un comunicat al ministerului.

Beneficiarii eligibili sunt autorităţile locale, iar investiţiile ţintă sunt blocurile de locuinţe construite între anii 1950 şi 1990 în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse.

Bugetul alocat este de 304 milioane de euro, din care 150 de milioane euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) şi 154 de milioane euro din contribuţia naţională (buget de stat, contribuţia autorităţilor locale şi a asociaţiilor de proprietari).

Alocarea financiară (FEDR plus buget de stat, reprezentând 60% din valoarea eligibilă) este de 182,4 milioane euro, fiind repartizată pe cele opt regiuni de dezvoltare în mod egal, respectiv câte 22,8 milioane euro.

Lucrările eligibile vizează reabilitarea termică a anvelopei şi a sistemului de încălzire.

×
Subiecte în articol: fonduri europene blocuri