Rata dobanzii de interventie a fost redusa pentru a doua oara in acest an, de la 16,5% la 15,75%.
Dobanda de interventie reprezinta nivelul ratei platite de banca centrala pentru depozitele atrase de la banci in cadrul operatiunilor de politica monetara. Incepand cu jumatatea anului trecut, dobanda a scazut treptat, de la un nivel de 21,25%. Scaderea dobanzii pregateste terenul pentru liberalizarea contului de capital. Principala problema macroeconomica a României consta in faptul ca expansiunea cererii interne depaseste semnificativ capacitatea actuala de acomodare a productiei interne, se arata intr-un comunicat emis de BNR. Politica monetara a Bancii Nationale va fi subsumata in acest an indeplinirii obiectivului central, care este reducerea inflatiei la o rata anuala de 7% in decembrie 2005 fata de decembrie 2004. Situatia valutar-financiara a României sprijina procesul de dezinflatie. Excedentul de oferta pe piata valutara antreneaza mentinerea tendintei de apreciere a leului, care contribuie direct la atenuarea presiunilor inflationiste si indirect la restructurarea economiei si la reducerea costurilor producatorilor interni, in conditiile concurentei crescute cu piata externa.Citește pe Antena3.ro