Grupul International Railway Systems (IRS), deţinut de omul de afaceri Cristian Burci, a obţinut o prelungire de un an, până în octombrie 2010, a perioadei de rambursare a unui credit de 40 de milioane de euro angajat în 2008, de la patru bănci internaţionale, coordonate de Royal Bank of Scotland.
Creditul este de tip revolving şi face parte dintr-un împrumut de 100 de milioane de euro acordat în 2008 de Royal Bank of Scotland, prin subsidiara ABN AMRO Bank Olanda, Citibank Europe, ING Bank filiala Bucureşti şi Piraeus Bank România.
Restul sumei, de 60 milioane de euro, reprezintă un împrumut pe trei ani.
"Ca urmare a crizei financiare, IRS a decis împreună cu finanţatorii să îşi reducă expunerea bancară şi a început să plătească linia revolving. Prin urmare, în urma negociereilor cu băncile pentru divizia de vagoane de marfă s-a reuşit restructurarea creditului de 40 milioane de euro, contractat pe o perioadă de un an, într-un credit pe termen mediu, pe o perioadă de doi ani, cu rambursări lunare de un milion de euro", au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, reprezentanţii grupului.
Facilitatea a fost obţinută pentru grup şi patru firme ale acestuia, respectiv Astra Vagoane Arad, Meva din Drobeta Turnu-Severin, Romvag Caracal şi MSV Metal Studenka din Republica Cehă.
IRS, cu sediul central în Luxemburg, produce vagoane de marfă, boghiuri şi piese forjate pentru industria feroviară din Europa şi are subsidiare în 14 locaţii din Europa, printre care în Cehia, Germania, România, Slovacia şi Elveţia.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro