x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bursa - Actiunile SIF au crescut cu 8%

Bursa - Actiunile SIF au crescut cu 8%

30 Iul 2005   •   00:00

Cotatia actiunilor SIF a urcat, ieri in medie, cu 8%, pe fondul publicarii in Monitorul Oficial a ordonantei cu privire la majorarea pragului de detinere la capitalul acestor emitenti la 1% si au acoperit circa 75% din lichiditatea de la BVB, care a ajuns la cel mai ridicat nivel din iulie, de 32,2 milioane de lei. "A existat o oarecare confuzie asupra momentului in care BVB va permite, tehnic, achizitionarea a maximum 1% din capitalul acestor societati. Dupa circa o ora, investitorii au intrat foarte hotarat pe piata si au inceput sa cumpere titluri SIF, astfel incat cotatiile au urcat cu circa 8%. Probabil li s-a confirmat faptul ca, la data intrarii in vigoare a ordonantei, va fi posibil acest lucru", a declarat brokerul Valerian Ionescu. El a adaugat ca au intrat bani noi in piata atat din partea investitorilor romani, cat si fonduri ale nerezidentilor. Decizia privind majorarea de la 0,1% la 1% a pragului de detinere a actiunilor emise de catre SIF va intra in vigoare marti, 2 august, dupa ce actul normativ a fost publicat joi in Monitorul Oficial.

×
Subiecte în articol: economic