Un container încărcat cu deşeuri din cauciuc, sosit din Marea Britanie şi destinat unei firme din Vâlcea, a fost descoperit ieri în Portul Constanţa Agigea Sud. Potrivit unor informații exclusive deținute de cotidianul Jurnalul, expeditorul este compania Rubber&Tyre Recycling Limeted din Regatul Unit, iar destinatarul, compania Prodconsult SRL din Drăgășani, județul Vâlcea, care derulează operațiuni de import.
Deșeurile, 25.000 kg de anvelope uzate, urmează acum să se întoarcă în țara de origine. De asemenea, informațiile aflate în posesia cotidianului Jurnalul arată că deșeurile au fost generate de compania Pirelli Tyres Limeted din Regatul Unit. În autorizația de mediu deținută de firma Prodconsult SRL nu era menționată în mod clar operațiunea de valorificare, conform normelor legale în vigoare. Reamintim că la începutul acestei luni, pe data de 7 aprilie, comisarii Gărzii de Mediu Constanța și polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Agigea Sud 50 de containere cu deșeuri provenite din Germania.