x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CE amendează Qualcomm cu 997 milioane de euro

CE amendează Qualcomm cu 997 milioane de euro

24 Ian 2018   •   13:43
CE amendează Qualcomm cu 997 milioane de euro

Comisia Europeană a aplicat miercuri o amendă de aproape un miliard de euro grupului american Qualcomm, acuzat că a plătit sume semnificative grupului Apple pentru ca producătorul telefoanelor iPhone să utilizeze doar chipuri Qualcomm.

 

Executivul comunitar, care a lansat o investigaţie în acest caz în anul 2015, susţine că aceste plăţi au început în 2011 iar în 2013 acordul pentru utilizarea în exclusivitate a chipurilor Qualcomm în telefoanelor iPhone şi tabletele iPad a fost prelungit până la finele lui 2016.

"Qualcomm şi-a scos în mod ilegal rivalii de pe piaţa chipset-urilor LTE timp de cinci ani, consolidându-şi astfel dominaţia pe piaţă. Qualcomm a plătit miliarde de dolari unui singur client, Apple, astfel încât acesta să nu se aprovizioneze de la rivali. Aceste plăţi nu au fost doar o reducere de preţ, ele au fost făcute cu condiţia ca Apple să utilizeze în exclusivitate chipset-uri Qualcomm în toate iPhone-urile şi iPad-urile sale" a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

Qualcomm este cel mai mare furnizor mondial de chipset-uri, care sunt utilizate pentru transmisia de date şi voce în smartphones, tablete şi alte dispozitive mobile. În ultimii ani însă compania americană a fost condamnat de autorităţile din mai multe ţări, China, Coreea de Sud, SUA şi Taiwan, pentru practicile sale comerciale.

Amenda impusă miercuri de Comisia Europeană reprezintă 4,9% din cifra de afaceri pe anul 2017 a Qualcomm. Teoretic amenda ar fi putut să se ridice până la 10% din cifra de afaceri anuală a companiei. AGERPRES

×