x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce poți să faci atunci când recuperatorii îţi bat la uşă

Ce poți să faci atunci când recuperatorii îţi bat la uşă

de Daniela Ivan    |    11 Mai 2015   •   11:09
Ce poți să faci atunci când recuperatorii îţi bat la uşă

Băncile au vândut către firmele de recuperare credite în valoare de 790 milioane de lei, bani pe care au considerat că nu-i mai pot lua de la clienţii rău platnici. Prezenţa recuperatorilor la uşă nu înseamnă, neapărat, executare silită, ci şansa unor rate mai mici.

Tot mai mulţi români nu-şi mai pot plăti ratele la bănci, care au crescut în martie 2015 cu 6,8% comparativ cu finalul aceleiaşi luni din 2014, se arată în datele publicate de Banca Naţională a României (BNR). Suma totală pe care băncile o au de recuperat de la clienţii rău platnici a ajuns la 11,504 miliarde de lei, din care 790 de milioane de lei au fost scoase în afara bilanţurilor instituţiilor de credite, fiind vândute către recuperatori. Îngrijorător este şi că peste 8,5 miliarde de lei sunt credite mai mari de 90 de zile, potrivit datelor BNR. Aceşti bani sunt mai greu de recuperat şi multe dintre ele pot ajunge în viitor tot la firmele de recuperare.

La ce să te aştepți


Este o practică a băncilor de a vinde datoriile clienţilor către companii specializate de colectare a creanţelor. Mecanismul este în conformitate cu prevederile legale şi nu necesită acceptul persoanei cu datorii, ci doar înştiinţarea acesteia. Firma de recuperare va trimite clientului o scrisoare de notifiderile legale şi nu necesită care oficială prin care îl va informa că plăţile vor trebui efectuate către compania de colectare a creanţelor.
După achiziţionarea unei creanţe companiile transmit această informaţie clientului, alături de solicitarea de a fi contactaţi şi vor căuta o soluţie de plată a datoriei împreună. Este importantă iniţierea unei discuţii cu compania de colec¬tare a creanţelor pentru a evita executarea silită.

×