x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce sa faci cu un procent din impozit?

Ce sa faci cu un procent din impozit?

07 Apr 2005   •   00:00

Cetatenii au posibilitatea, din acest an, sa contribuie cu un procent din impozitul pe venitul global pentru sustinerea unor proiecte comunitare.

  • de DANIELA IVAN
  • ECONOMIC/BUSINESS

  • INITIATIVA. O parte din impozitul pe venitul global poate fi redirectionata catre amenajarea de locuri de joaca pentru copii
    Copii, educatie, varstnici, someri, persoane bolnave sau cu nevoi speciale, mediu sau protectia animalelor. Pentru fiecare puteti face ceva, acordandu-le un procent din impozitul dumneavoastra.

    Legea va permite sa dati un procent din impozitul pe venitul global pentru un proiect care va place si care este propus pentru a fi realizat de o organizatie nonprofit, potrivit Codului Fiscal. Poate fi amenajarea unui parc de joaca pentru copii, salvarea unei statiuni turistice de poluare, organizarea unei cantine pentru batrani, a unui orfelinat pentru copii, infiintarea unui post de radio pe Internet etc.

    PROCEDURA. Procedura este simpla. In momentul in care este completata Declaratia de venit global, trebuie bifat capitolul H, sectiunea 2 - Sponsorizare entitate nonprofit. Pentru asta trebuie insa sa aveti un proiect care va place, din cele peste 100 propuse de organizatiile nonprofit. Va puteti informa la adresa www.unulasuta.ro. Apoi, trebuie sa completati datele organizatiei care a propus acel proiect: numele, codul fiscal si contul bancar in format IBAN. "Alocarea a 1% nu este obligatorie, insa in lipsa acestei optiuni banii ajung la bugetul de stat. Data-limita pana la care pot fi depuse declaratiile de venit global si deci directionat procesul este 15 mai", a precizat Mona Musca, ministrul Culturii si Cultelor.

    MODIFICARE. De anul viitor, 1% se va mari la 2% si va fi valabil atat pentru persoanele fizice, cat si pentru cele juridice. "Se va intocmi probabil un nou formular special pentru 2%, deoarece persoanele fizice nu vor mai globaliza veniturile din 2005, cand castigurile se vor plati la sursa prin aplicarea cotei unice de 16%", a precizat Mona Musca. Ea a mai spus ca, in acest fel, numarul potentialilor contribuabili pentru cota de 2% se va mari. Mecanismul este specific unor tari din sud-estul Europei, Ungaria, Slovacia, Lituani, Polonia, care ofera cetatenilor posibilitatea sa sustina cu bani ai statului o cauza pe care o considera demna. Procentul este de 1 sau 2 procente si difera de la tara la tara.

    FONDURI
    Estimarile arata ca potentialul teoretic al prevederii 1% este de circa 20 milioane de euro.
    Calculul este simplu: 6.700.000 de contribuabili inmultit cu 3 euro, cat reprezinta 1% pentru salariul mediu pe economie, fac 20 milioane de euro. Din aceasta suma nu se poate "trage" mai mult de 25%, in primul an, conform experientelor din Ungaria si Slovacia. Adica 5 milioane de euro. "Este comparabila ca volum cu suma care vine de la Uniunea Europeana pentru societatea civila", a precizat Cristina Copos, reprezentant al Asociatiei pentru Relatii Comunitare.

    ×
    Subiecte în articol: economic