Producţia de petrol a Petrom, cea mai mare companie energetică din România, a urcat uşor în trimestrul al treilea, datorită inaugurării câmpului petrolifer offshore Delta şi creşterii stabile a activităţii la zăcământul Komsomolskoe din Kazahstan, iar producţia de gaze a companiei în România a suferit o scădere "marginală", a anunţat OMV.
Anunţul a urcat titlurile companiei petroliere cu 4,4% la ora 12:00 pe Bursa de Valori Bucureşti.
Petrom a produs, în perioada iulie-septembrie, 185.000 barili echivalent petrol (bep) de hidrocarburi pe zi, nivel similar cu cel înregistrat în trimestrul al doilea, dar mai mic cu 4,1% faţă de producţia de 193.000 bep/zi de hidrocarburi din perioada corespunzătoare a anului trecut, se arată într-un raport al grupului austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom.
Vânzările Petrom Gas and Power au crescut cu 15% în trimestrul al treilea faţă de perioada aprilie-iunie, datorită consumului de gaze naturale mai mare din România, însă au scăzut cu 8% comparativ cu intervalul iulie-septembrie al lui 2008, piaţa românească înregistrând însă un declin mai abrupt, notează OMV.
Vânzările combinate de gaze ale Petrom Gas and Power au crescut de la 0,84 miliarde metri cubi la 0,99 miliarde metri cubi în trimestrul al treilea faţă de perioada aprilie-iunie, dar au coborât faţă de 1,05 miliarde metri cubi în trimestrul trei din 2008.