x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Certificate de producator securizate

Certificate de producator securizate

09 Oct 2004   •   00:00

Produsele agroalimentare vor fi comercializate incepand cu anul viitor pe baza unor certificate de producator speciale, tiparite de Imprimeria Nationala si continand elemente de protectie impotriva falsificarii.

Guvernul a decis printr-o hotarare aprobata in zilele trecute ca certificatele de producator vor fi tiparite de catre Imprimeria Nationala pe un formular tipizat cu regim special, continand elemente impotriva falsificarii. Primarii comunelor, oraselor si sectoarelor municipiului Bucuresti vor fi obligati ca, in cel mult 15 zile de la data solicitarii, sa elibereze certificatul de producator solicitantilor care indeplinesc conditiile legale.

TERMEN-LIMITA. In actul normativ aprobat de Guvern se precizeaza ca certificatele de producator eliberate in baza legii pana la data intrarii in vigoare a hotararii, respectiv 4 octombrie 2004, vor ramane valabile pana la sfarsitul acestui an, urmand ca pentru activitatea de comercializare a produselor agroalimentare, care se va desfasura incepand cu trimestrul I 2005, sa fie eliberate numai certificatele de producator continand noile elemente de siguranta. Pentru comercializarea produselor agroalimentare in ultimul trimestru al acestui an, primariile vor elibera certificatele de producator tiparite sau contractate pana la 4 octombrie 2004. Certificatul de producator constituie actul doveditor al provenientei produselor agroalimentare, pe baza caruia acestea pot fi comercializate in piete, targuri, oboare sau in alte locuri stabilite de consiliile locale. (Catalin Budescu)

×
Subiecte în articol: economic producator