După ce izolarea în case din primăvara anului trecut, în contextul pandemiei de COVID-19, a scăzut cu circa 50% cererea de cozonaci pentru Sărbătorile Pascale, acum patiserii speră să recupereze și vânzările să revină la circa 90% din cererea din 2019, când au comerciializat aproximativ 7,5 miioane, potrivit președintelui ROMPAN.
Însă restricțiile dure din 2020 au dus la o creștere spectaculoasă a cererii de făină, întrucât oamenii și-au pregătit aceste preparate în propriile bucătării.
Totodată, patiserii se așteaptă ca acum să vândă circa 650.000 de bucăți de pască.
Dintre toate felurile de cozonaci, românii îl preferă pe cel cu nucă, stafde și cacao.
Prețul cozonacilor rămâne la nivelul lunii decembrie 2020 pentru a stimula consumul, deși patiserii apreciază că au crescut costurile de producție.
În prezent, cozonacii se vând la prețuri între 12 le/kg și 50 lei/kg.
Totodată, termenul de valabilitate al cozonaciilor românești este mai mic decât al celor din import. Cu toate astea, cel mai mic termen de valabilitate pentru un astfel de produs este de 10 zile ș poate ajunge la câteva luni.