Preşedintele Romexpo, George Cojocaru, a fost ales preşedinte al New Europe Expo Club (NEEC), asociaţie care a fost recunoscută oficial drept organizaţie subregională a Asociaţiei Globale a Industriei de Târguri şi Expoziţii
Preşedintele Romexpo, George Cojocaru, a fost ales preşedinte al New Europe Expo Club (NEEC), asociaţie care a fost recunoscută oficial drept organizaţie subregională a Asociaţiei Globale a Industriei de Târguri şi Expoziţii (UFI), cu ocazia întâlnirii de la Sankt Petersburg. Din NEEC fac parte cei mai importanţi organizatori de târguri din: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Rusia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. George Cojocaru, preşedinte-director general Romexpo, a fost ales preşedinte al NEEC, dar el deţine şi funcţiile de membru al Comitetului Director şi vicepreşedinte al Comitetului Regional pentru Europa din cadrul UFI. Asociaţia Globală a Industriei de Târguri şi Expoziţii reuneşte în prezent 496 de membri, organizatori a 786 de manifestări expoziţionale de prestigiu din întreaga lume. În cadrul şedinţei NEEC, Cojocaru a vorbit despre impactul dezvoltării globale asupra târgurilor, despre importanţa serviciilor cu valoare adăugată şi a cercetării de marketing în îmbunătăţirea calităţii manifestărilor. În calitate de vicepreşedinte al Comitetului Regional pentru Europa din cadrul UFI, George Cojocaru a susţinut importanţa identificării şi înţelegerii diferenţelor dintre estul şi vestul Europei, în ce priveşte industria de târguri şi expoziţii.