Cea mai de impact măsură fiscală luată în această perioadă a fost nepenalizarea cu dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru plata obligaţiilor datorate în perioada stării de urgenţă. Încasările de TVA în T1/2020 au scăzut semnificativ, cu aproape 80%, faţă de T1/2019.
Bugetul de stat încasează anual circa 12 miliarde euro din taxa pe valoarea adăugată, ceea ce înseamnă un miliard de euro pe lună. Statul a ajutat companiile care au avut dificultăţi financiare în această perioadă printr-o serie de măsuri fiscale, spune Alexandru Comănescu, tax director, KPMG România, pentru Ziarul Financiar.
Conform datelor Ministerului de Finanţe, încasările de TVA în primul trimestru al acestui an au scăzut cu aproape 80%, ceea ce înseamnă că din 2 miliarde euro care ar fi trebuit să vină din plata TVA-ului aferente perioadei stării de urgenţă, statul a „împrumutat“ cu cel puţin 1,5 miliarde euro companiile.
Pentru aprilie, având în vedere că multe activităţi au fost fie închise, fie limitate, din cauza restricţiilor ordonanţelor militare, ne aşteptăm odată ca veniturile din TVA să fie mai mici şi în acelaşi timp plata acestora să fie amânată până cel puţin la 15 iunie
Sursa: Mediafax