Directorul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost numit în funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Compania a fost înfiinţată prin fuziunea Aeroportului Otopeni cu Aeroportul Baneasa.
"Recent, ministrul transporturilor Radu Berceanu l-a numit, printr-un ordin, pe Tudor Jilav director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Încă nu s-a stabilit cine va conduce în locul dânsului Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (Otopeni)", a precizat directorul general al aeroportului Băneasa, George Mihalcea.CNAB şi-a început joi oficial activitatea, estimând că va procesa 75% din întreg traficul aerian al României şi o cifră de afaceri de 110 mil. Euro. De asemenea, estimările arată că, în 2010, peste 7 milioane de pasageri vor beneficia de serviciile unuia dintre cele două aeroporturi.
"Noua companie va armoniza şi coordona proiectele de dezvoltare şi modernizare ale celor două aeroporturi pentru a răspunde eficient strategiilor pe termen mediu şi lung în domeniul aeronautic.
Una dintre priorităţile noii companii este să asigure un înalt nivel al serviciilor, astfel încât, cele două platforme, de la Otopeni şi din Băneasa, să devină repere în domeniul aeroportuar", potrivit Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). CNAB are un capital social de 143.772.150 lei şi va fi gestionată de un consiliu format din 7 administratori , care vor fi aleşi pe o perioadă de patru ani.
Citește pe Antena3.ro