Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a aflat cu profundă tristeţe de trecerea la cele veşnice, departe de ţară, a profesorului Anghel N. Rugină, reputat economist american de origine română.
Savantul Anghel Rugină s-a născut în comuna Buciumeni, judeţul Tecuci (azi Galaţi), la 24 mai/6 iunie 1913, în familia unui agricultor, cultivator de viţă-de-vie. După absolvirea Şcolii Comerciale Elementare din Tecuci (1928) şi-a continuat studiile la Şcoala Superioară de Comerţ din Galaţi, pe care a absolvit-o în 1932. Patru ani mai târziu a devenit licenţiat al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, Secţia Administrativă. După satisfacerea stagiului militar la Şcoala de Cavalerie din Târgovişte, a susţinut examenul de intrare la Banca Naţională a României, unde a fost repartizat la Serviciul devizelor din cadrul Relaţiilor cu străinătatea, în calitate de impiegat, clasa a VIII-a. A fost mobilizat în Armata Română şi a luptat pe Frontul de Est în cel de-al doilea război mondial, fiind rănit. În anul 1942 şi-a susţinut teza de doctorat, intitulată Viaţa şi opera economică a lui Dionisie Pop Marţian.
La recomandarea lui Victor Slăvescu şi cu susţinerea viceguvernatorului Oscar Kiriacescu, Banca Naţională a României l-a trimis la studii la Universitatea din Berlin, de unde s-a transferat la Universitatea din Freiburg. Aici, sub îndrumarea profesorului Walter Eucken, a obţinut al doilea doctorat în anul 1947. În anul 1950 a fost invitat în Statele Unite ale Americii, unde a devenit cetăţean american (1955) şi a predat cursuri de economie politică şi finanţe la mai multe universităţi: Universitatea din Portland, Oregon (1950-1952), Niagara University, New York (1954-1958), Northeastern University, Boston (1958-1983). În acelaşi timp, Anghel Rugină a continuat să cerceteze (la Biblioteca Congresului American, la Federal System Reserve, la Fondul Monetar Internaţional şi la Banca Mondială), îndeplinind şi alte demnităţi (preşedinte al Comisiei de Experţi Economici de pe lângă statul Massachusetts; preşedinte al Interna-tional Society for Intercomunication
of New Ideas).
Cel de-al patrulea Congres Mondial de Economie Socială, organizat în onoarea lui Anghel Rugină la Toronto, în august 1986, a avut ca temă principală Drumul înainte – a treia revoluţie în gândirea economică.
După 1989, Anghel N. Rugină a făcut nenumărate vizite în România, a propus un plan de refacere şi stabilizare economică, monetară şi financiară şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România. Cu acest prilej, acad. N.N. Constantinescu aprecia că Anghel N. Rugină "nu este numai un prestigios specialist în domeniul ştiinţei economice, cu rezultate remarcabile în cercetare, dar şi un om admirabil, care, punând pregătirea sa excepţională în slujba analizei lucide şi a stabilirii la rece a diagnosticului unei economii, pune după aceea tot sufletul şi inima sa fierbinte în serviciul luptei pentru însănătoşirea economiei". În anii care au urmat, meritele deosebite ale profesorului A.N. Rugină au fost recunoscute şi prin acordarea titlului de doctor honoris cauza de mai multe universităţi din România: Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Universitatea "Ovidius" din Constanţa, Universitatea de Vest din Timişoara.
De asemenea, Anghel N. Rugină a revenit de mai multe ori la Banca Naţională a României, instituţia unde şi-a început activitatea profesională şi care
l-a susţinut în vederea frecventării studiilor în străinătate. Aici a fost primit de Consiliul de Administraţie al BNR şi a conferenţiat în prezenţa guvernatorului Mugur Isărescu, care a exprimat public sentimentele de preţuire ale specialiştilor băncii centrale faţă de personalitatea lui Anghel N. Rugină.
Savantul Anghel N. Rugină a publicat peste 50 de lucrări, printre care: Capitalisme, Socialisme ou Libéralisme Social? (1965), Programme de Stabilisation Economique, Financier et Sociale pour la France (1959), A Reorganisation Plan of the International Monetary Fund (1973), Principia Oeconomica: New and Old Foundations of Economic Analysis (1986), Principia Metodologica: A Bridge from Economics to all other Natural Sciences. Toward a Methodological Unification of all Sciences (1989), Un "miracol economic" în România este încă posibil! (1992), Teoria şi practica economică în epoca de tranziţie şi după (1994).
Marcând gândirea economică a secolului al XX-lea şi a începutului secolului al XXI-lea, savantul Anghel N. Rugină a fost una dintre cele mai autorizate voci româneşti în dezbaterile internaţionale şi dispariţia sa reprezintă o mare pierdere pentru cultura română.
Dumnezeu să-i ocrotească pacea veşnică!
Bucureşti, 16 decembrie 2008
Citește pe Antena3.ro