x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Confectiile, un sfert din exporturi

Confectiile, un sfert din exporturi

21 Apr 2004   •   00:00

Producatorii din industria usoara romaneasca au nevoie de tehnologie performanta si de materie prima autohtona pentru ca produsele sa fie competitive pe piata externa.

Produsele industriei usoare romanesti trebuie sa fie competitive in raport cu cele europene. Acestea sunt concluziile unui seminar dedicat industriei usoare romanesti, in cadrul caruia reprezentantii ramurii au analizat masurile care trebuie luate in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

Stadiul actual

Ponderea la export a industriei usoare reprezinta 34,5%, din care numai cea a industriei textile este de 25%. Potrivit datelor Ministerului Economiei si Comertului (MEC), industria usoara a realizat anul trecut 3% din Produsul Intern Brut si 9,8% din volumul total al productiei industriale. Comparativ cu 1989, cand 26% din productia de confectii, pielarie si incaltaminte mergea la export, in 2003 doar 16% din productia totala este comercilizata in tara, mai bine de trei sferturi fiind vanduta in afara. Fata de 1989, forta de munca angajata in industria usoara s-a redus la jumatate, de la 800.00 de persoane la 450.000. La nivelul anului trecut activau in industria usoara aproape 9.000 de intreprinderi, din care peste 5.000 in domeniul confectiilor.

Tehnologii neperformante

Problemele majore ale industriei usoare sunt legate de eliminarea cotelor de piata, de etichetarea ecologica, de subevaluarea marfurilor la import, precum si de trecerea de la productia de lohn la productia proprie. „Industria usoara nu are asigurata in tara materia prima necesara realizarii produselor, nici calitativ, nici cantitativ", a declarat Vasile Mirciu, director in cadrul MEC. O alta problema este si ponderea inca mare a utilajelor si tehnologiilor neperformante care sunt utilizate in sectoarele primare. „Avem productivitati de zece ori mai mici fata de tarile din Uniunea Europeana. Avem nevoie de personal instruit si motivat, dar si de tehnologie performanta si de o legislatie adecvata", a declarat Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara. De asemenea, pentru cresterea industriei usoare este necesar ca productia proprie sa fie promovata, iar exportatorii sa fie sustinuti fiscal.

Iohanna Onaca


Perspective optimiste pentru 2007

Potrivit estimarilor Ministerului Economiei si Comertului, industria usoara va creste pana la nivelul anului 2007. La industria textila se asteapta o crestere de 3%, la produsele textile, din piele si blana oficiali au prognozat o majorare de 7%, iar la industria incaltamintei se estimeaza o ascensiune de 5 procente fata de anul 2003. Valoarea exporturilor din industria usoara este estimata sa urce de la nivelul de 5,3 miliarde de euro in 2003 la 6,58 miliarde de euro in 2007.


Sticla chinezeasca ameninta piata europeana

Producatorii europeni de sticlarie si ceramica se tem de concurenta Chinei, o data ce aceasta tara a intrat in Organizatia Mondiala a Comertului. „Obiectele chinezesti din sticla sunt produse cu o treime din costurile la care sunt fabricate cele europene", a declarat Victor Mocanu, presedintele Patronatului Industriei de Sticlarie si Ceramica. Producatorii romani de obiecte din sticla vor putea face fata competitiei de pe piata europeana, avand in vedere ca 70% din productia romaneasca este vanduta in prezent in Europa. Numarul intreprinderilor romanesti producatoare de obiecte din sticla si ceramica a crescut de la 45 in 1989 la circa 300 in prezent, iar valoarea obiectelor fabricate aici se ridica la 300 milioane de dolari anual.

×
Subiecte în articol: economic industria usoara industriei