x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CONFERINŢA / Soluţii anticriză pentru România

CONFERINŢA / Soluţii anticriză pentru România

25 Feb 2009   •   00:00

Astăzi, 25 februarie 2009, începând cu ora 13:00, în Aula I.H. Rădulescu a bibliotecii Academiei Române, are loc cea de-a doua ediţie a conferinţei “Soluţii anticriză pentru România în contextul mondial”, organizată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Institutul Naţional pentru Cercetări Economice al Academiei Române şi Rectoratul Academiei de Studii Economice.



Invitaţii care vor dezbate alături de studenţii, masteranzii şi reprezentanţii IMM-urilor, participanţi la conferinţă sunt: prof. Univ. Dr. Dan Voiculescu, vicepreşedinte Senatul României, Academician Mircea Ciumara – Director General Institutul Naţional pentru Cercetări Economice, Academia Română, prof. Cătălin Zamfir mc. AR, prof. Gheorghe Zaman mc. AR, prof. dr. Napoleon Pop – Director CCFM, prof. Univ. Dr. Ovidiu Rujan – Facultatea de REI din cadrul ASE, prof. univ. dr. Silviu Neguţ – Decan Facultatea de REI din cadrul ASE, Ionuţ Dumitru – analist economic – economist-şef Raiffeisen. Conferinţa este găzduită de Gabriela Vrânceanu Firea, ca şi la ediţia precedentă, iar pe agenda discuţiilor se regăsesc teme precum structura crizei şi perspectivele ei, linii de evoluţie şi modalităţi de gestionare posibile a fi aplicate pentru România.

×
Subiecte în articol: economic