Anuntat initial spre sfarsitul lui 2005, momentul lansarii telefoniei 3G in Romania s-a "mutat" pe la finele lunii mai.
|
PREGATIRI. Presedintele Connex, Ted Lattimore, gata sa lanseze oficial telefonia 3G |
O data cu anuntarea noii date, Connex a prezentat si primul model din seria telefoanelor cu capabilitati 3G ofertat potentialilor utilizatori: Nokia 6630. Prin acest terminal, mesajele electronice, inclusiv documentele atasate, pot fi descarcate si vizualizate la viteze broadband (banda larga) de pana la 384 kbps.
O data cu lansarea telefoniei de generatia a treia, vor fi acoperite orasele Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Brasov, Constanta, Ploiesti, Craiova si Iasi.
Teste reuSite. Dupa cum se stie, la finele lunii septembrie 2004, MobiFon a testat o retea de telefonie de generatia a treia, bazata pe echipamente Siemens si Ericsson, fiind efectuate o serie de apeluri de video-telefonie intre locatii situate in Bucuresti, Craiova, Cluj-Napoca si Brasov. In luna noiembrie a anului trecut, Ministerul Comunicatiilor anunta ca operatorii MobiFon si Orange Romania au fost desemnati castigatorii licentelor 3G. Fiecare titular al licentei va plati un tarif de eliberare a spectrului de 35 milioane de dolari. Telefonia mobila 3G permite utilizatorului acces rapid la Internet, transfer de date, imagini, ascultarea de muzica pe telefonul mobil, precum si vizualizarea paginilor web cu elemente grafice si servicii de localizare.