Constituirea Fondului Naţional de Investiţii este o mare greaşeală întrucât reduce cash flow-ul bugetului public, a declarat, fostul ministru al Finanţelor, Daniel Dăianu, potrivit Mediafax.
"Am văzut o idee legată de Fondului Naţional de Investiţii. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Constituirea unui astfel de fond pe baza participaţiilor minoritare ale Guvernului înseamnă să iei cash flow-ul de la bugetul public. Fondul de investiţii al României pe care nu ştim să îl utilizăm sunt fondurile europene", a spus Dăianu la conferinţa "Privind spre viitor: România şi strategia Europa 2020".
El a explicat că dacă România ar reuşi să absoarbă 60-70% din fondurile structurale de la UE, banii ar reprezenta 3-4% din PIB.
Potrivit unui proiect aflat spre consultare în ministerele implicate, Guvernul va înfiinţa "Fondul Român de Investiţii", care va fi constituit din acţiunile minoritare ale statului la companii, dar şi dintr-un aport în numerar al CEC Bank şi, cel mai probabil, din banii obţinuţi anterior din privatizări şi plasaţi de trezorerie în conturile BNR.
Săptămâna trecută, Ministerul Economiei a redactat un document care indica faptul că, pentru alimentarea acestui fond de investiţii, Guvernul va vinde pe bursă acţiuni la companii listate, precum Petrom şi Transelectrica, sau care vor fi listate, printre care Romgaz, subsidiare ale Enel şi E.ON, şi va exercita opţiunea de vânzare a titlurilor deţinute la companii energetice privatizate, estimând încasări de peste un miliard euro.