STATISTICĂ ● PIB-ul a urcat cu 8,2% în primul trimestru
Economia României şi-a accelerat creşterea la 8,2% în primul trimestru,
conform Institutului Naţional de Statistică (INS), cu 2,2% mai mult
faţă de primele trei luni ale anului 2007 şi cu 0,7% peste aşteptările
autorităţilor.
STATISTICĂ ● PIB-ul a urcat cu 8,2% în primul trimestru
Economia României şi-a accelerat creşterea la 8,2% în primul trimestru, conform Institutului Naţional de Statistică (INS), cu 2,2% mai mult faţă de primele trei luni ale anului 2007 şi cu 0,7% peste aşteptările autorităţilor.
Principalul sector care a susţinut avansul este cel al construcţiilor, domeniu care înregistrează cea mai mare dinamică. Conform analiştilor, creşterea va avea efecte pozitive pe cursul leului, care se va aprecia în continuare. În acelaşi timp, investiţiile străine în ţară vor creşte.
Valoarea estimată a PIB a fost de 86,74 miliarde de lei, ceea ce înseamnă, la cursul mediu al Băncii Naţionale a României, circa 23,51 miliarde de euro. Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, indica la mijlocul lunii mai un avans al economiei de 7,5%, cel mai mare dintr-un an consemnat din 1990 încoace. "Ritmul de creştere trimestrială este peste aşteptările din piaţă. Cel puţin pînă în acest moment, acest ritm arată că economia a mers, în pofida tensiunilor de pe pieţele internaţionale. Dacă tendinţa se va menţine, este posibil ca prognoza noastră anuală de 6,6%, publicată în raportul de primăvară să fie depăşită. Ştirea poate avea un impact pozitiv pe leu, va creşte potenţialul de apreciere", a declarat Florian Libocor, economistul-şef al BRD – Groupe Societe Generale.
INVESTIŢII. Deoarece ritmul creditării este în scădere, avem nevoie de investiţii pentru menţinerea unei creşteri economice sustenabile. "În condiţiile unui an agricol excepţional, creşterea din trimestrul trei ar putea să se apropie de aceste valori (anunţate pentru trimestrul întîi – n.r.). Nu trebuie să ne îmbătăm însă cu apă rece. Primul trimestru are cea mai mică pondere în formarea PIB, iar efectul de bază se va disipa şi avem nevoie de investiţii pentru ca această creştere să fie sustenabilă", a spus Lucian Anghel, economistul-şef al Băncii Comerciale Române.
Partea proastă a acestei creşteri este că va alimenta inflaţia şi deficitul de cont curent. Conform lui Nicolae Alexandru-Chisdeciuc, senior economist la ING, inflaţia anuală va ajunge în iulie la 9,6%, ceea ce va determina BNR să majoreze dobînda de politică monetară şi deci să scumpească creditele. Această creştere a inflaţiei e provocată, în principal, de faptul că avansul economiei aduce mai mulţi bani pe piaţă, ceea ce înseamnă consum mai mare.
Leul a crescut faţă de euro
Datele peste aşteptări privind economia au dus la creşterea leului, BNR anunţînd ieri un curs de referinţă de 3,6082 lei pentru un euro, valoare neatinsă de la finele lunii aprilie. Valoarea este cu 131 lei vechi mai mică faţă de cotaţia de vineri. În numai o săptămînă, leul a "muşcat" din euro peste şase bani, valoarea calculată de banca centrală fiind cu 649 lei vechi mai bună faţă de marţea trecută. În acelaşi timp, pe piaţa interbancară, cursul de schimb s-a stabilizat în jurul valorii de 3,600 lei, după ce primele tranzacţii porniseră de la 3,620 lei pentru un euro.Citește pe Antena3.ro