x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Constructorii auto văd luminiţa de la capătul crizei

Constructorii auto văd luminiţa de la capătul crizei

06 Sep 2009   •   00:00

Producătorii de autoturisme estimează o îmbunănăţire a situaţiei din domeniu, după luni bune în care vânzările au scăzut constant.



Peugeot Citroen (PSA) anticipează o redresare a pieţei auto europene, chiar dacă programul primei de casare din Germania s-a încheiat, a declarat directorul general al grupului francez, Jean-Marc Gales, citat de Reuters.
A doua jumătate a acestui an va fi cu mult mai bună decât prima, în Europa fiind aşteptată o scădere de 7% a vânzărilor de automobile în intervalul iulie-decembrie, comparativ cu intervalul similar din 2008. Per total, însă, vânzările vor scădea cu 12%.

INVESTIŢIE SUZUKI ÎN INDIA
Suzuki Motor a anunţat că va investi aproximativ 215 milioane dolari pentru construcţia unei noi fabrici în India, cu scopul de a moderniza unităţile de producţie, odată cu intensificarea concurenţei, mai spune Reuters.
Compania, care controlează circa jumătatea din piaţa auto indiană, prin divizia Maruti Suzuki India, a anunţat că noua unitate va începe activitatea la începutul anului 2011 şi va avea o capacitate anuală de producţie de 250.000 de maşini.

Prin această unitate va fi extinsă capacitatea de producţie a unei fabrici deţinute la Manesar, în statul Haryana, la 50 de kilometri de New Delhi.

CONCURENŢĂ SPORITĂ
Investiţia nu va modifica capacitatea anuală de producţie a Suzuki în India, de un milion de automobile, întrucât compania va transfera la noua unitate activitatea de la o fabrică mai veche din Gurgaon.
Suzuki se pregăteşte astfel pentru o concurenţă intensă cu producătorul indian Tata, care a lansat modelul Nano, cea mai ieftină maşină din lume, în luna iulie.
Toyota, Ford, şi Volkswagen urmează să lanseze maşini mici pe piaţa din India, în 2010.

×
Subiecte în articol: economic