x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Restaurantele cresc prețul Coșului de Paște. Cât costă produsele tradiționale

Restaurantele cresc prețul Coșului de Paște. Cât costă produsele tradiționale

de Redacția Jurnalul    |    20 Mar 2023   •   12:45
Restaurantele cresc prețul Coșului de Paște. Cât costă produsele tradiționale
Sursa foto: antena3

Meniul pentru masa de Paște a fost stabilit în multe restaurante. Însă preparatele tradiționale vor fi mai scumpe în acest an.

Astfel că unii români sunt atenți la oferte și este de așteptat să nu mai comande de la restaurante și să prepare totul acasă. 

Un meniu pentru patru persoane conține drob, pască și cozonac iar prețul acestuia va fi cu 30% mai mare față de anul trecut, ajungând la 500 de lei.  Totodată, drobul de miel pentrtu 6 persoane costă 170 de lei iar cel de pui 120 de lei. Un carton cu 10 ouă roșii costă circa 35 de lei, friptura de miel 200 de lei iar cozonacul 20 de lei, scrie antena3CNN

Scumpirile uriașe la alimente și energie din ultimul an îi forțează și pe proprietarii de restaurante să crească prețurile produselor. Cu toate acestea, micii producători spun că mențin costurile pentru a nu rămâne fără clienți. 

"Anul acesta, chiar dacă am trecut printr-o perioadă foarte grea, cozonacul va rămâne la același preț, anume 70 de lei. Pasca va fi tot 70 de lei", a explică un producător.

Restaurantele cresc prețul Coșului de Paște

 

×