x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prețurile chiriilor au crescut. Cât costă să locuiești în marile orașe

Prețurile chiriilor au crescut. Cât costă să locuiești în marile orașe

de Redacția Jurnalul    |    09 Mai 2024   •   10:45
Prețurile chiriilor au crescut. Cât costă să locuiești în marile orașe

Chiriile la apartamentele din 10 oraşe mari ale României erau cu 15% mai mari în aprilie 2024, față de aceeași perioadă a anului trecut. 

Raportat la luna precedentă, nivelul era în scădere cu 3%, arată o analiză realizată de platforma Storia, lansată de OLX.

Preţul mediu solicitat pentru închirierea garsonierelor şi apartamentelor cu două şi trei camere era de 498 euro, în aprilie 2024.

Interacţiunile între chiriaşi şi proprietari sau agenţi au scăzut cu 1% față de luna aprilie 2023.

„În contextul dinamicii actuale a pieţei imobiliare, observăm o ajustare semnificativă. Cu o cerere uşor în scădere pentru închirieri şi o tendinţă vizibil în creştere pentru achiziţii, asistăm la o reconfigurare a dinamicii pieţei. Acest fenomen se reflectă într-o creştere a perioadei de listare a proprietăţilor şi într-o diversificare a portofoliului disponibil pe piaţa imobiliară.

De exemplu, în aprilie 2024, am constatat o creştere semnificativă – cu 15% mai multe apartamente de închiriat disponibile pe platforma Storia, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare, citat de Ziarul Financiar.

Chiriile din Capitală

Chiria medie pentru garsoniere a fost, în aprilie, de 348 de euro, cu 13% mai mare față de aprilie 2023, iar la apartamentele de două camere media a fost de 543 de euro, în creştere cu 12%. Preţul mediu pentru închirierea apartamentelor cu trei camere din Capitală a crescut cu 11% de la un an la altul, având o valoare medie de 767 de euro.

În ultimele luni, Sectorul 1 din Capitală este în continuare cel mai scump, cu apartamente care se închiriază la un preţ mediu de 757 de euro, în timp ce sectorul 4 rămâne cel mai ieftin, cu preţuri medii de 458 euro. Persoanele care aleg să locuiască cu chirie în sectorul 1 al Capitalei plătesc cu 65% mai mult decât cei din sectorul 4.

În luna aprilie apartamentele de închiriat din sectorul 6 au înregistrat cea mai mare creştere de preţ comparativ cu anul trecut (+24%), urmate de apartamentele din sectorul 2 (+23%) şi de cele din sectoarele 3 şi 5 (+16%). Cele mai mici creşteri de preţ per sectoare s-au înregistrat în sectorul 1 (+6%) şi în sectorul 4 (+12%).

În aprilie 2024, chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 319 euro (în sectorul 5) şi 400 euro (sectorul 1). Preţurile medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere s-au aflat între 450 de euro (sectorul 4) şi 670 de euro (sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut preţuri medii de închiriere cuprinse între 530 de euro (sectorul 6) şi 1000 de euro (sectorul 1).

Orașele cu cele mai mari creșteri ale chiriilor

Cea mai mare creştere de la un an la altul s-a înregistrat în Arad, unde garsonierele au avut o creştere de 24%.

Cea mai mare creştere de la o lună la alta (aprilie 2024 vs. martie 2024) a fost de 8%, la apartamentele cu trei camere din Constanţa.

În schimb, cea mai mare scădere de preţ de la o lună la alta s-a înregistrat în Sibiu, la apartamentele cu trei camere (-7%).

Cluj-Napoca este singurul oraş în care preţurile medii de închiriere au stagnat în aprilie vs. martie, la toate categoriile de apartamente. Comparativ cu luna aprilie 2023, preţurile medii ale chiriilor au crescut cu 6% în cazul garsonierelor, cu 10% în cazul apartamentelor cu două camere şi cu 17% la apartamentele cu trei camere. Astfel, în luna aprilie 2024, preţul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 350 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 550 de euro, iar apartamentele cu trei camere s-au închiriat cu un preţ mediu de 699 de euro, preţurile fiind similare cu cele din luna martie.

La Iaşi, preţurile medii solicitate au crescut atât în cazul garsonierelor (+13%), cât şi în cazul apartamentelor cu două camere (+8%), în timp ce preţul pentru închirierea apartamentelor cu trei camere a rămas constant. Astfel, în luna aprilie 2024 preţul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 320 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 430 de euro, iar apartamentele cu trei camere s-au închiriat cu un preţ mediu de 500 euro.

La Braşov, chiria au crescut în medie cu 23% la garsonierelor, la 350 euro, şi cu 8% la apartamentele cu trei camere, la 650 euro.

În Timişoara, chiria medie a fost de 265 euro în cazul garsonierelor, de 400 de euro în cazul apartamentelor cu două camere şi de 480 de euro în cazul apartamentelor cu trei camere.

La Sibiu, preţurile medii solicitate în aprilie 2024 pentru închiriere au crescut la toate categoriile de apartamente – cu 20% pentru garsoniere, cu 9% pentru apartamentele cu două camere şi cu 11% în cazul apartamentelor cu trei camere. În medie, chiria a fost de 300 de euro la garsoniere, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 380 de euro, iar cele cu trei camere s-au închiriat cu 500 de euro.

La Oradea, preţul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 218 euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 400 de euro, iar cele cu trei camere s-au închiriat cu 470 de euro, iar la Arad preţul mediu de închiriere al garsonierelor a crescut la 210 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat în medie, cu 350 de euro, iar apartamentele cu trei camere s-au închiriat cu un preţ mediu de 490 de euro.

×
Subiecte în articol: chirii chiriasi locuinţe