x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Creditare - Uite valuta, nu e valuta

Creditare - Uite valuta, nu e valuta

22 Sep 2005   •   00:00

Bancile cauta solutii pentru a contracara masurile de reducere a creditului in valuta publicate saptamana trecuta de Banca Nationala a Romaniei in Monitorul Oficial. Una dintre acestea ar fi transferarea portofoliului de credite la societatile-mama, din strainatate, in cazul bancilor multinationale.

Aflat la forumul Piata Creditului, organizat ieri de Finmedia, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, nu a dorit sa comenteze asupra acestei posibilitati si a comparat-o cu povestea drobului de sare. De altfel, el a precizat ca are un mesaj de la un grup foarte puternic de banci straine potrivit caruia acesta intelege si sprijina masurile.

O alta masura luata in considerare in mediul bancar ar fi transferul portofoliului de credite unor fonduri de investitii straine. Opinia bancherilor este ca limitarea creditului va spori concurenta intre banci. Vom vedea poate si alte fuziuni.

Click pentu a mari imaginea

CREDITE SCUMPE. Marja dobanzii in Romania este una dintre cele mai mari din regiune, ceea ce inseamna ca este loc pentru scaderea dobanzilor la creditele in lei. Diferenta dintre dobanda la credite si cea la depozite este de 7,9% pentru imprumuturile in lei destinate persoanelor juridice, arata un studiu al Coface Romania. Cea mai mica diferenta dintre cele doua tipuri de dobanzi o gasim in Bulgaria si este de 2%. Situatia este asemanatoare si in cazul creditelor acordate persoanelor fizice. Marja de 10,2%, inregistrata in sistemul bancar romanesc, este depasita doar de cea a Poloniei, 12,1%.

×
Subiecte în articol: economic