În perioada crizei coronavirus, numărul persoanelor cu restanțe la ratele bancare a crescut cu peste 37.500, respectiv de la 524.200 pe 29 februarie la 561.721 pe 30 aprilie, arată datele Biroului de Credite citate în ultimul buletin lunar al Băncii Naționale a României (BNR).
Potrivit acestor surse, valoarea totală a restanțelor celor 561.721 persoane din aprilie era de 6,2 miliarde de lei, din care aproximativ 3,2 miliarde în moneda națională, 2,17 miliarde în euro și restul în alte valute.
De precizat că în luna martie a fost adoptată și OUG 37/2020, care prevede amânarea ratelor la credite, iar Biroul de Credite a consemnat și aceste amânări în statisticile pe lunile de aplicare. Astfel, pentru toate creditele înregistrate la Biroul de Credit - și suspendate la plată - creditorii au trebuit să înregistreze comentariul „Suspendare la plată”. Ulterior, în perioada de suspendare, creditorii au transmis la fiecare scadență informația referitoare la faptul că rata și valoarea plătită sunt zero. „Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, participanții la Sistemul Biroului de Credit vor înregistra corespunzător informațiile referitoare la creditele acordate persoanelor fizice cărora li se acceptă, de către creditori, cererea de suspendare a obligațiilor la plată ratelor scadențe”, menționează, în procedurile sale, Biroul de Credit. Potrivit acestor proceduri, scoringul nu este afectat de comentariul „Suspendare la plată”, întrucât „acesta nu influențează algoritmul de calcul”.
Creșteri duble față de anii obișnuiți
În anii anteriori, în luna aprilie creștea numărul restanțierilor, majorarea fiind pusă, de obicei, pe seama sărbătorilor pascale, unele persoane amânând plata ratelor. Spre exemplu, în 2018 - luna aprilie comparativ cu martie - s-a observat o creștere de 8.600 de persoane, iar în 2019, în aceeași perioadă, s-a înregistrat o creștere cu 12.660 de persoane. Ei bine, în 2020, majorarea, în aprilie a depășit 37.000.
Soldul total al restanțelor bancare a crescut de la 4,73 miliarde de lei în februarie la 4,97 miliarde de lei în aprilie 2020.