Pe langa cele 203,149 de milioane de lei pe care s-a oferit sa le plateasca pentru pachetul de actiuni scos la vanzare de catre MInisterul Economiei, Dan Diaconescu a reusit sa castige licitatia facand o serie de promisiuni halucinante.
Potrivit ofertei de cumparare obtinuta de site-ul www.pesurse.ro, DD a anuntat ca banii pentru plata actiunilor "provin din fonduri proprii si/sau imprumutate/atrase de subsemnatul".
DD isi propune sa creasca numarul de angajati si sa schimbe echipa manageriala. Planul de afaceri il tine insa secret si se arata dispus sa il faca public in 48 de ore de la castigarea licitatiei si la solicitarea Ministerului Economiei.
DD pomeneste si despre "un mare consortiu international cu o cifra de afaceri in 2011 de 8,5 miliarde de euro" pe care l-ar avea alaturi de echipa sa. Cum se numeste acest investitor sau ce implicare va avea uita insa sa mentioneze.
Spre finalul ofertei, grandomania lui DD pare a nu ave limite. "Alaturi de investitorii privati (poporul roman) si cei internationali, suntem interesati de preluarea pachetelor majoritare a urmatoarelor societati: Oltchim SA, Arpechim SA, Minele de sare care aprivizioneaza Arpechim (sic!), Oil Terminal, Societatea de Transport Conpet SA, precum si construirea si exploatarea unui numar de doua CET-uri (unul de 160 MW la Ramnicu Valcea si unul de 120 MW la Pitesti). (...)
Sunt dispus sa investesc pana la 2 miliarde de euro, avand ca scop atingerea unei cifre de afaceri de 10 miliarde de euro/an, intr-o perioada de 3-4 ani de la achizitionare, retehnologizare si optimizare a intregului ansamblu industrial. Pentru aceste obiective prevad marirea numarului de personal la aproape 10.000 de angajati, la care se vor adauga alte 20.000 de persone in industria conexa legata de cele 7 puncte de profit integrate ce vor activa sub umbrela Oltchim".
Ca minele de sare aprovizioneaza combinatul de la Valcea sau ca miliardele de euro nu cresc pe drumuri nu mai are nicio relevanta in tot acest delir investitional.