x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum a evoluat viteza la internet în România, în comparație cu situația din alte țări

Cum a evoluat viteza la internet în România, în comparație cu situația din alte țări

09 Aug 2023   •   18:26
Cum a evoluat viteza la internet în România, în comparație cu situația din alte țări

Obișnuită în anii trecuți să fie clasată printre țările în care există viteze de internet la cel mai înalt nivel, România nu mai este în prezent atât de sus prezentă în asemenea ierarhii. Trebuie însă subliniat faptul că nu există o scădere a calității serviciilor oferite de furnizorii de internet fix și mobil din țara noastră. Situația este în schimb determinată de ascensiunea puternică a altor state, unde furnizorii au început să investească rapid în upgrade de rețele. Infrastructura din aceste țări s-a îmbunătățit considerabil, în timp ce avansul din România a fost mai modest.

România a coborât astfel 10 poziții în topul mondial și chiar a pierdut podiumului regional. În prezent, țara noastră se situează pe locul 25 mondial la viteza internetului, înregistrându-se o viteză medie de download de 100,66 Mbps. În Europa de Est, campioană a devenit Slovacia (locul 11 în lume), cu 138,03Mbps. Conform unui studiu realizat de Cable.co.uk, un film de 5GB se poate descărca în România în 6 minute și 47 secunde. Analiza este una foarte riguroasă, bazată pe mai mult de 321.000 de teste de viteză de la 47.241 de IP-uri unice din România, în perioada iulie 2022 - iunie 2023.

De ce avem nevoie de internet de viteză cât mai mare

Pentru simplul browsing pe internet - citit știri, comunicat în social media, trimis emailuri etc. - nu este necesar să utilizăm o conexiune de mare viteză la internet. Calitatea serviciului de date fixe sau mobile este evidențiată însă atunci când folosim de exemplu platforme de streaming video cu filme și seriale, când urmărim transmisiuni live sau când ne distrăm cu acțiunea din jocuri video în rețea. Joci de exemplu Free Fire, Cs Go sau Red Dead Redemption 2? Ai cu siguranță nevoie de o conexiune cât mai puternică. La fel și atunci când ai parte de experiențe la ruletă live online sau alte jocuri de cazino cu dealer live, pe platforme de online casino licențiate local. Jocuri care le poti juca fie cu bani reali sau chiar fara depunere.

În general, este ideal să ai conexiuni de mare viteză pentru download și upload, atât pentru nevoile personale, cât și pentru cele profesionale - să nu uităm că tot mai multe persoane lucrează astăzi în stil remote, adică de acasă sau din alte locuri, fără a mai fi prezente continuu într-un spațiu de birouri al angajatorului. În plus, realizăm online o mulțime de operațiuni zilnice de mare importanță, de la banking și trading până la shopping online sau completare și transmitere declarații fiscale.

Cele mai mari viteze de internet la nivel mondial

Unde există, în medie, cele mai performante conexiuni la internet în ceea ce privește viteza oferită utilizatorilor? Topul este acum în felul următor: insula Jersey (264,52 Mbps) pe primul loc, Liechtenstein (246,76 Mbps) pe locul 2, Macao (231,40 Mbps) pe locul 3, Islanda (229,35 Mbps) pe locul 4 și Gibraltar (206,27 Mbps) pe locul 5. După cum se poate observa, acestea sunt țări mici sau insulare.

Realizatorii studiului cu privire la vitezele de internet subliniază că este mult mai ușor să se implementeze servicii de internet de banda largă completă de fibră optică FTTP și internetul mobil 5G la o populație mai mică sau pe o suprafață mai mică. Nu întâmplător, alte state importante din Europa ocupă poziții inferioare - de exemplu Germania, Franța, Spania, Italia. Totuși, pe regiuni, Europa de Vest conduce clasamentul pentru cel mai rapid internet broadband, fiind urmată de America de Nord, țările baltice, Europa de Est și Asia.

România ocupa locul 15 la ediția anterioară a clasamentului, dar atunci urcase 14 poziții față de clasarea din anul 2020. Cea mai importantă scădere în top a fost înregistrată în anul 2019 - de pe locul 5, țara noastră a ajuns atunci pe locul 37. Important de precizat este că, la nivel mondial, vitezele la internet sunt pe un trend puternic de creștere, avansul fiind de aproximativ 30% într-un singur an.

×