x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum arată viitorul învățării online

Cum arată viitorul învățării online

10 Aug 2023   •   13:03
Cum arată viitorul învățării online

Pandemia din 2020 ne-a obligat să schimbăm o mulțime de obiceiuri, printre care și cel al învățării. Încă începând din acea perioadă, am putut să vedem diferențe în felul în care ne-am adaptat la aceste noi metode de învățare și predare.

Chiar dacă și până atunci existau cursuri online de multe feluri, parcă nu erau la fel de credibile. Acestea însă par să fie într-o evoluție continuă și abia așteptăm să vedem unde se va ajunge.

Noi am făcut un mic research să vedem ce inovații ne așteaptă pe acest plan și abia așteptăm să ți le prezentăm și ție în acest articol. Poate așa vei alege să participi la un curs online de dezvoltare profesională și să îi acorzi o mai mare atenție.

Evoluția cursurilor online

Învățarea este un proces care ar trebui să țină toată viața, deoarece doar așa putem evolua din punct de vedere profesional și personal pe deopotrivă.

Iată astfel câteva dintre predicțiile care au apărut în ultima vreme în legătură cu acest (încă) nou tip de învățare. Urmărește-le, ca să vezi câte vor deveni realitate și în ce măsură, să știi mai bine la ce să te aștepți.

1. Învățarea personalizată, iar când spunem asta ne referim și la inteligența artificială. Aceasta deja a început să își spună cuvântul în multe domenii, însă, până să ne înlocuiască, va mai trece mult timp. Cu toate acestea, o mulțime de platforme de educație pot să o folosească pentru a croi materialele de predare în funcție de ritmul fiecărui student în parte. Astfel, nimeni nu se va mai simți presat că nu este la același nivel cu ceilalți ci, mai degrabă, va avea un traseu de învățare plăcut.

Pe lângă toate acestea, studenții vor putea primi feedback în timp real și astfel vor ști cum să își îmbunătățească stilul de învățare și rezultatele de la curs la curs.

2. Realitatea virtuală va fi din ce în ce mai prezentă în viața tuturor, așa că nu este de mirare că va interfera și cu procesele de învățare - atât online, cât și offline.

Deja am început să le integrăm uitându-ne la diverse videouri cu ajutorul căștilor virtuale și călătorind astfel prin lume la orice oră și din orice cameră ne-am afla.

Atunci când vorbim despre detalii în învățare sau despre munca pe teren, acest tip de învățare ne va ajuta să înțelegem mai bine părți la care altfel poate nu am fi avut acces.

3. Portofoliile digitale câștigă și ele tot mai mult teren și sunt o metodă perfectă pentru studenți de a-și etala cunoștințele acumulate. Avantajul pe care acestea îl oferă este faptul că pot să fie actualizate în timp real, spre deosebire de un CV clasic.

4. Rezolvările simultane ale problemelor și exercițiilor sunt o formă excelentă de colaborare între studenți, indiferent de locația în care aceștia se află. Astfel se vor crea legături care probabil nu ar fi avut loc în alt fel.

5. Incluziunea persoanelor cu diverse deficiențe sau care, într-un mod de participare offline nu ar fi avut acces la anumite materii și subiecte pe care și-ar fi dorit să le învețe. este un alt plus pe care cursurile online îl aduc.

Astfel, oameni din lumea-ntreagă pot să colaboreze pe proiecte și fiecare să își aducă contribuția bazată pe experiența sa de viață.

Această deschidere spre lumea largă prin învățare poate să fie doar benefică deoarece aduce în fața cursanților idei și perspective noi, la care cel mai probabil nu se așteptau sau nu s-au gândit.

6. Colaborarea în timp real alături de ceilalți studenți, mentori sau profesori este de bun augur, atât când alegi un domeniu complet nou față de cel în care activezi deja, cât și atunci când vine vorba despre perfecționarea în cel în care lucrezi de ceva vreme.

Cel mai important aspect atunci când vine vorba despre cursurile online și un nou stil de învățare și predare este acela de a nu ne fi frică de inovație. Cel mai bine este să o îmbrățișăm și să ne dăm seama fiecare dintre noi care este modul în care ne vine în ajutor și să profităm de acest lucru.

Credite foto: unsplash.com

 

×