x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum o să accesăm banii UE cănd ii vom primi

Cum o să accesăm banii UE cănd ii vom primi

de Florina Zainescu    |    01 Sep 2007   •   00:00

Agricultorii care vor accesa fonduri UE prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) vor primi o pre-finanţare un avans de 20% din valoarea investiţiei, după incheierea contractului şi a procedurilor de achiziţii, a declarat ieri ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş. "Avansul nu e purtător de costuri, ca un imprumut, ci se reglează la finalul proiectului", a spus el.

Remeş mai promite că, pentru a obţine finanţări prin PNDR, fermierii nu vor mai trebui să probeze capacitatea de finanţare aşa cum li s-a cerut celor care au accesat fonduri SAPARD , ci doar să depună o declaraţie pe proprie răspundere.

El a asigurat că incepănd cu luna octombrie se dă undă verde la depunerea proiectelor in trei domenii din cele 25 ale PNDR: modernizarea fermelor, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere şi renovarea satelor.

Atenţie insă! Deşi proiectele se vor depune in octombrie, contractele se vor semna după ce PNDR este avizat de Comisia Europeană. Iar data estimată pentru obţinerea aprobării este inceputul anului. Tot atunci agricultorii vor primi şi avansul de 20%.

×
Subiecte în articol: economic