x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar 1 octombrie: Leul a continuat să se deprecieze faţă de euro

Curs valutar 1 octombrie: Leul a continuat să se deprecieze faţă de euro

01 Oct 2019   •   13:49
Curs valutar 1 octombrie: Leul a continuat să se deprecieze faţă de euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, marţi, un curs de 4,7512 lei pentru un euro, în creştere uşoară cu 0,01 bani faţă de cotaţia anterioară, de 4,7511 lei/euro.

Este cel mai mare curs din ultimele patru luni, în condiţiile în care, pe 30 mai 2019, cotaţia a fost de 4,7582 lei/euro.

De asemenea, leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, până la un curs de 4,3605 lei, cu 1,17 de bani (0,27%) peste cotaţia din şedinţa precedentă, de 4,3488 lei. În cazul dolarului, nivelul este unul record, în ultimul an nefiind înregistrată o valoare mai mare a monedei americane în raport cu leul.

Potrivit BNR, moneda naţională s-a apreciat în faţa francului elveţian, până la un curs de 4,3555 lei, mai puţin cu 2,04 bani (-0,47%), raportat la cotaţia stabilită cu o zi în urmă, respectiv 4,3759 lei pentru un franc.

Gramul de aur s-a ieftinit marţi cu 2,42 de lei (-1,1%), până la 205,6787 lei, de la 208,1085 lei, cât se anunţase luni. AGERPRES

×