x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dăianu: Măsurile economice sunt „injecții cu morfină”

Dăianu: Măsurile economice sunt „injecții cu morfină”

de Dan Straut    |    22 Iun 2020   •   10:43
Dăianu: Măsurile economice sunt „injecții cu morfină”

Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a afirmat - într-o conferință nedestinată presei - că politicile economice aplicate pentru reducerea efectelor crizei coronavirus sunt „ca o injecție cu morfină” și că nu se știe încotro se îndreaptă mediul de afaceri după ieșirea „din groapă”. Acesta a precizat că prognoza oficială, potrivit căreia scăderea economică ar fi de 1,9% în 2020, „nu mai e plauzibilă”, scenariul de bază al Consiliului preconizând un minus de cel puțin 4%.

 

 

„Avem date care atestă că acel 1,9% nu este plauzibil. Consiliul Fiscal operează cu un scenariu mijlociu de scădere economică între 4-6%, dar și cu unul mult mai sever”, a spus Daniel Dăianu la o conferință online a cărei înregistrare este postată pe site-ul instituției. El a precizat că aceste scenarii includ și majorarea pensiilor cu 40%.

„Se iese din groapă, dar încotro ne ducem nu este clar. Măsurile neconvenționale sunt ca o injecție cu morfină. Ajungem să cumpărăm nu numai falling angels, îngerii care au căzut, dar și junk (n.n.- titluri emise de țări nerecomandate pentru investiții în evaluările agențiilor de rating). Adică să ajungem să se cumpere junk de către băncile centrale. Este o situație extrem de stranie”, mai afirmat președintele Consiliului Fiscal.

 

Croitoru, BNR: „Poate fi mai rău ca în 2009”

Evoluția economică va fi similară cu cea din anul crizei financiare 2009, „poate puțin mai rău”, în contextul în care România este conectată bine cu zona euro și cu alte țări din UE. „Evoluția economică și accentuarea dezechilibrelor depind foarte mult de evoluția bolii, a spus - la aceeași conferință - Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, cu mențiunea că a exprimat aceste opinii în nume personal.

 

Politicile neconvenționale sunt masive, chiar mai ample decât cele de acum 10 ani, și aici se face ceea ce trebuie să îngrijoreze pe toată lumea.

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal

 

9% Este ponderea în PIB a deficitului bugetar, prognozată de Consiliul Fiscal în scenariul de bază pentru anul 2020.

×