x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Datorie mică, dar cu ritm rapid de creștere

Datorie mică, dar cu ritm rapid de creștere

de Diana Scarlat    |    25 Mai 2015   •   14:12
Datorie mică, dar cu ritm rapid de creștere

Raportul de audit al Curţii de Conturi pentru perioada 2012- 2014 arată că țara noastră se află în topul ţărilor cel mai puţin îndatorate din punctul de vedere al raportului datoriei publice la PIB. Auditul a vizat performanţa Ministerului Finanţelor Publice şi a fost realizat de specialişti externi.

Ţara noastră se afla, la sfârşitul anului 2013, pe poziţia a patra, cu un nivel de 37,9% al datoriei publice în raport cu produsul intern brut, după Estonia, cu 10,1%, Bulgaria, cu 18,3%, şi Luxemburg, cu 23,6%. Pe de altă parte, în topul celor mai îndatorate ţări se află Grecia, cu 174,9%, urmată de Portugalia (128%), Italia (127,9%) şi Irlanda (123.3%). În urma creşterii nivelului datoriei publice în raport cu produsul intern brut anul trecut, auditorii recomandă menţinerea sub 40% din PIB. Astfel se va putea asigura sustenabilitatea acestui indicator, cel mai important pentru evaluarea solvabilităţii unei ţări.

Sub pragul de alertă

În 2014, ritmul de creştere a datoriei publice a depăşit avansul economic consemnat de România, de 2,9%. „Datoria publică a reprezentat 44,1% din PIB, în creştere de la 41,9% în 2013, ceea ce reprezintă o deteriorare de 3,7 puncte procentuale”, anul trecut, potrivit raportului Curţii de Conturi. Indicatorul se situează, în acest moment, cu mult sub pragul de alertă de 60%, prevăzut în Tratatul de la Maastricht - Tratatul Uniunii Europene.

 

×