x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie De ce să apelezi la o firmă specializată pentru a obține codul EORI online

De ce să apelezi la o firmă specializată pentru a obține codul EORI online

27 Apr 2021   •   14:34
De ce să apelezi la o firmă specializată pentru a obține codul EORI online

Vrei să desfășori activități de import-export cu bunuri din afara UE și nu vrei să ai probleme cu formalitățile vamale ? Pentru a evita blocarea mărfurilor în vamă sau alte inconveniente cu care se confruntă multe firme, în special la început de drum, trebuie să te asiguri că deții un cod EORI valid.

Obținerea numărului EORI nu ar trebui să-ți dea mari bătăi de cap, dar depinde foarte mult de modalitatea prin care alegi să obții codul fără de care nu mai poți desfășura astăzi activități de import-export.

Cum obțin un cod EORI

Codul EORI, introdus pe data de 1 iulie 2009 și reglementat prin Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii Europene din 9 octombrie 2013, este un document care se eliberează în format electronic ce poate fi folosit ca referință comună în relațiile cu autoritățile vamale, dar și pentru schimbul de informații între autoritățile vamale și alte autorităţi desemnate de către statele membre.

Obținerea codului EORI poate fi făcută pe cont propriu sau cu ajutorul unei firme specializate.

Iată câteva motive pentru care este de preferat să apelezi la o firmă specializată pentru a obține codul EORI :

Pentru că este mai simplu

Pentru a obține numărul EORI, trebuie să depui o cerere de înregistrare la Direcția Generală a Vămilor. Acest formular se depune online, dar și în format fizic. Este nevoie deci să te deplasezi la Biroul vamal și să reușești să completezi singur formularul online.  După verificarea dosarului, vei primi de la direcţiile regionale vamale/birourile vamale de frontieră o notificare de atribuire a numărului EORI. Acest lucru poate dura mai multe zile, iar, dacă nu ai completat corect formularul, te poți trezi cu întârzieri și mai mari.

Pentru că este rapid

O firmă specializată te va scuti de orice neplăcere ce ar putea interveni la biroul vamal. Vei primi pe mail codul EORI în 1-2 zile de la completarea cererii.

Pentru că salvezi timp și bani  

Știm cu toții că timpul înseamnă bani. Vei înțelege și mai bine această zicală dacă te vei trezi cu mărfurile blocate în vamă și vei fi nevoit să achiți și anumite taxe suplimentare. Pentru a nu te afla în această situație, și pentru a-ți începe afacerea de import-export cu dreptul, cel mai bine este să apelezi la o companie specializată în obținerea codului EORI.

Oferim servicii complete pentru obținerea cod EORI, de la consultanță, întocmirea dosarului, redactarea cererii și până la depunerea dosarului la Direcția Vamală de care aparții. Având o experiență vastă în obținerea codului EORI, avem peste 100 de clienți care ne recomandă și peste 3000 de coduri EORI obținute. Așadar, suntem soluția ta rapidă și eficientă atunci când trebuie să obții un cod EORI.

 

×