Cursul de schimb a urcat la 4,3 lei/euro, imediat după anunţul privind căderea Guvernului Boc 2, însă la scurt timp a revenit la 4,29 lei/euro, iar dealerii susţin că banca centrală a intervenit indirect pe piaţă prin vânzare de euro, pentru a împiedica o depreciere mai abruptă a leului.
"Într-o primă fază cursul a început să crească şi a ajuns la 4,3 lei/euro, însă ulterior cotaţiile au scăzut brusc, până la 4,29 lei/euro, nivel inferior celui de dinaintea anunţului privind căderea Guvernului Boc 2. În condiţiile în care regiunea se depreciază, putem spune că BNR vinde euro pentru a împiedica deprecierea leului", a spus un dealer.
În jurul orei 15:20, euro era cotat la 4,2960 - 4,2990 lei/euro, nivel care mai fusese atins pe parcursul şedinţei de marţi.
Ulterior, cursul a urcat la 4,3 lei/euro, dar a scăzut imediat până la 4,29 lei/euro.
În jurul orei 15:40, euro era cotat la 4,2900 - 4,2920 lei/euro.
Mediafax