x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Deciziile de politică monetară în statele din Centrul și Estul Europei după colapsul Credit Suisse

Deciziile de politică monetară în statele din Centrul și Estul Europei după colapsul Credit Suisse

de Redacția Jurnalul    |    07 Apr 2023   •   20:15
Deciziile de politică monetară în statele din Centrul și Estul Europei după colapsul Credit Suisse

Băncile centrale din estul și centrul Europei ar putea menține dobânzile ridicate în acest an, fără a le crește însă, scrie Reuters.

Decizia vine după problemele de pe piețele financiare provocate de prăbușirea Credit Suisse și a câtorva bănci americane. Guvernatorii din statele Europei Centrale au majorat agresiv dobânzilor, în lupta cu inflația galopantă și scumpirile, iar acum ar vrea să înceapă procesul invers dar nu sunt semne că acest lucru se va întâmpla în 2023.

Regiunea este însă afectată de politicile de pe piața muncii și de  creșterea semnificativă a salariilor. 
"Presiunile salariale ridicate vor menţine nivelul mare al inflaţiei şi ar putea duce la întârzierea relaxării politicii monetare, comparativ cu actualele aşteptări", estimează analiştii de la Erste Bank.

Ungaria vrea să mențină dobânzile ridicate pe o perioadă mai lungă de timp deoarece inflația a ajuns la 25,4%. 

Și Cehia ar putea menține dobânzile ridicate în acest an.

Polonia se declară pregătită să crească dobânzile dar crede că nu va mai fi nevoie. 

BNR a decis menținerea dobânzii cheie la 7% pe an, estimând scăderea inflației. 



 

×