x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cine trebuie să completeze Declarația unică 2023. Precizările ANAF

Cine trebuie să completeze Declarația unică 2023. Precizările ANAF

de Vali Deaconescu    |    13 Ian 2023   •   15:06
Cine trebuie să completeze Declarația unică 2023. Precizările ANAF

ANAF a publicat pe site-ul propriu un material informativ despre Declarația unică - Formular 212 privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.

Potrivit unui comunicat al ANAF, declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

ANAF recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă: prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată. De asemenea, formularul poate fi depus și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).

„Contribuabilii, care nu dețin un calculator personal sau care nu dispun de o conexiune la internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale (lista completă a sediilor se regăsește pe site), cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni: înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual; completarea Declarației Unice; depunerea Declarației Unice. Mai mult, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice”, a transmis ANAF.

Au apărut unele modificări față de formularul din 2022. Au fost introduse noi plafoane pentru plata contribuțiilor, astfel că cei care vor completa partea legată de estimări vor trebui să ia în calcul noile date. Vom detalia puțin mai jos.

Așadar, cei care vor completa și depune formularul cu privire la veniturile din 2022 (prin Declarația unică 2023), trebuie să ia în considerare plafonul de 12 salarii minime, care a fost în vigoare anul trecut, respectiv 30.600 lei.

Declarația unică 2023 (formular 212) trebuie completată, până la 25 mai, de persoanele fizice care au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România sau din străinătate şi, totodată, datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

Vezi aici Declarația unică 2023 - PDF-ul inteligent - direct din site-ul ANAF

 

×