Declarația unică, cu bonificațiile de până la 10%, a fost publicată în Monitorul Oficial
Noua Declarație unică, care include bonificațiile de până la 10%, a fost publicată în Monitorul Oficial. Termenul pentru completarea declarației este 30 iunie.
Astfel, bonificațiile de până la 10% reprezintă: 5% pentru plata la timp și încă 5% pentru depunerea online. Procentele au fost stabilite printr-o ordonanță de urgență din luna mai.
Potrivit ordonanței, „persoanele fizice vor primi o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data de 30 iunie 2020 inclusiv. Va fi aplicată o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până la 30 iunie inclusiv. Aceasta se acordă numai dacă este îndeplinită condiția de acordare a bonificației pentru plata în termenul anunțat.”

Ştiri din .ro
Cum utilizaţi comparatorul de oferte al ANRE
Cine sunt ofertanții prețurilor de chilipir pentru curentul casnic
Bilanțul primilor ani de liberalizare a pieței de energie: 75% dintre clienții Enel au deja contracte concurențiale, potrivite nevoilor acestora
Consiliul Concurenţei se concentrează pe monitorizarea pieţei
O liberalizare ratată: Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic

Bunăvoinţa furnizorilor şi false aşteptări pentru clienţi

Ofertele marilor furnizori de energie pentru piaţa concurenţială

Facturile la energie îi curentează mai tare pe estici

Totul despre încheierea contractelor în piaţa concurenţială
Ajutorul pentru energie, până la 70% din venit
Clienții întreabă, Hidroelectrica răspunde
Dumitru Chisăliță, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă: Discursuri amăgitoare, tarife mai mari, niciun vinovat
Corina Popescu, directorul general al Grupului Electrica: „Suntem mai mult decât un furnizor de energie. Suntem un partener care oferă prețuri stabile și predictibilitate”
