x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Despagubiri - Fondul Proprietatea, blocat politic

Despagubiri - Fondul Proprietatea, blocat politic

de Adrian N. Ionescu    |    04 Oct 2006   •   00:00
Despagubiri - Fondul Proprietatea, blocat politic

Beneficiarii despagubirilor prin Fondul Proprietatea (FP) acuza autoritatile ca au blocat functionarea acestuia. Fondul asteapta adoptarea unei ordonante care sa-l faca functionabil, iar fostii proprietari, care deocamdata nu isi pot recupera banii, primesc hartii.

Trimis pe "circuitul de avizare" acum mai bine de doua luni, proiectul de ordonanta menit sa clarifice termenii de functionare a Fondului Proprietatea (FP) este inca analizat la Ministerul Finantelor Publice (MFP). "Proiectul a revenit la noi la 20 septembrie impreuna cu observatiile care au insotit avizele favorabile ale ministerelor. Urmeaza sa analizam impreuna cu Fondul felul in care au fost preluate observatiile respective", a declarat ieri Stefan Nanu, consilier in MFP.

NEINCREDERE. Reprezentantii asociatiilor de pagubiti ai comunismului se declara nemultumiti de tergiversarea procesului de despagubire prin FP. "Fara indoiala este vorba de un blocaj politic, din moment ce Guvernul, care a infiintat acest Fond ca sa ne despagubeasca, tergiverseaza masurile care l-ar face functionabil", a declarat Laurentiu I. Popovici, liderul Asociatiei pentru Proprietatea Privata. In replica, Alexandru Paunescu, presedintele consiliului de supraveghere al FP, a spus ca are incredere in asumarea politica de catre Guvern a proiectului Fondului. "Odata aprobata, ordonanta va stabili un mecanism clar de conversie a titlurilor de proprietate acordate pagubitilor in actiuni ale Fondului si va debloca procesul de evaluare a activelor sale si de listare la Bursa", spune Paunescu. Pentru ca MFP intarzie avizarea, nici Ministerul Justitiei nu si-a spus ultimul cuvant inainte ca ordonanta sa ajunga pe masa Guvernului.
HARTII DE 300 DE MILIOANE DE EURO
Mostenitorii industriasilor Nicolae Malaxa si Max Auschnit au primit ieri titluri de despagubire convertibile in actiuni la Fondul Proprietatea in valoare cumulata de 1,1 miliarde de lei (peste 300 de milioane de euro) pentru bunuri confiscate de regimul comunist. Urmasii lui Malaxa au primit de la stat titluri de despagubire in valoare de 1,8 miliarde de lei pentru actiunile detinute in trecut de familie la Uzinele de Fier si Domeniile Resita, Malaxa SAR (Faur acum), intreprinderea Nicolae Malaxa Uzinele de Tuburi si Otelarii SAR (actuala Republica). Steven Auschnit, fiul lui Max Auschnit, si cumnata sa au primit titluri de despagubire in valoare de 37,3 milioane de lei pentru actiunile pe care le detineau la fostele Uzine si Domenii Resita. (Florina Zainescu)

×
Subiecte în articol: economic