Guvernul va folosi "eterna" metoda a ordonantei de urgenta pentru admiterea Fondului Proprietatea la cota Bursei de Valori Bucuresti. Formarea unui pret de piata relativ stabil depinde de volumul tranzactiilor.
Legislatia aferenta Fondul Proprietatea (FP) va fi modificata printr-o ordonanta de urgenta, in scopul listarii la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), potrivit pre-sedintelui Consiliului de Supraveghere al societatii, Alexandru Paunescu. FP a fost creat in 2005 ca solutie de despagubire a proprietarilor deposedati de regimul comunist, in cazul in care averile nu li se mai pot restitui in natura, iar listarea la BVB este esentiala pentru aplicarea solutiei. MODIFICARILE. Potrivit proiectului ordonantei, listarea la Bursa a FP nu va mai fi conditionata de listarea prealabila a tuturor companiilor din portofoliul acestuia. Faptul nici nu era posibil acolo unde statul nu mai era actionar majoritar si de aceea, nu demult, senatorul Varujan Vosganian a lansat ideea ca numai companiile de stat sa inceapa procedurile, conditia din ordonanta urmand sa se opreasca aici. Dupa aparitia ordonantei, "pot fi gasite conditiile legale in care BVB si CNVM (autoritatea pietei de capital) sa accepte aplicarea unor proceduri simplificate, avand in vedere faptul ca Fondul este si o constructie sociala", a mai spus Paunescu. AVEREA. In prezent, FP detine circa 95% din pachetele de actiuni la cele 114 companii care i-au fost promise de lege, astfel fiind inlaturata alta piedica din procesul de listare. "Numai activele primite de la Ministerul Economiei acopera 92% din valoarea portofoliului. Daca adaugam si activele primite de la alte ministere, proportia este de peste 95%. Eu am semnat in registrele actionarilor", a declarat Alexandru Paunescu. Oficialul a sugerat astfel ca absenta la Registrul Comertului a mentiunilor existentei Fondului printre actionarii companiilor respective s-ar putea datora inertiei functionarilor acestora.Citește pe Antena3.ro
OPOZITIE
|
Emiterea unei ordonante de urgenta pentru a lista la Bursa Fondul Proprietatea ar fi o incalcare flagranta a Constitutiei, potrivit purtatorului de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, citat de Mediafax. Totodata, Diaconescu a mai invocat si o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) in cazul particular al unui imobil, dar referitor la Fond, CEDO a constatat doar ca "Fondul Proprietatea nu functioneaza in prezent de o maniera susceptibila de a conduce la acordarea efectiva a unei indemnizatii", potrivit sursei citate.
|