x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Doar 27 de firme au renuntat la Electrica

Doar 27 de firme au renuntat la Electrica

19 Aug 2004   •   00:00

Gradul de deschidere real al pietei este mai mic decat cel stabilit, deoarece mai putin de jumatate din consumatorii eligibili acreditati au optat pentru schimbarea furnizorului de energie electrica.

Desi gradul de deschidere a pietei de electricitate a fost stabilit la 40%, nivelul real al contractelor negociate este de 21% din consumul total, spun reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

Consumatorii eligibili sunt societati comerciale a caror activitate presupune utilizarea unui volum mare de energie electrica. In acest an, 70 de companii mari au obtinut dreptul sa-si aleaga furnizorul de electricitate si sa negocieze direct contractele, avand acces la retelele de transport si distributie. Printre ele, nume cunoscute: Alro Slatina, Oltchim, Metrorex sau Petrotub Iasi, care au fost acreditati de ANRE. Cu toate acestea, doar 27 de companii au optat pentru schimbarea furnizorului, preferand sa achizitioneze energie electrica de la alti agenti economici decat de la Electrica.

PRETURI

Pe piata romaneasca, producatorii cei mai competitivi sunt Hidroelectrica (cu un pret reglementat de 11 dolari pe MWh) si Nuclearelectrica (28,8 dolari pe MWh). Cele doua societati au produs in primele cinci luni 31,2% si respectiv 11% din totalul energiei livrate.

Ceilalti producatori de energie electrica, printre care si Termoelectrica, au un cost de obtinere a energiei net superior, situat peste valoarea de 30 de dolari/MWh.

×
Subiecte în articol: economic