x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dublul standard la alimente, verificat de CE

Dublul standard la alimente, verificat de CE

05 Feb 2018   •   09:11
Dublul standard la alimente, verificat de CE

Comisia Europeană a anunţat că va lansa în luna mai o campanie de testare a produselor alimentare în 16 ţări ale Uniunii Europene, pe fondul acuzaţiilor privind calitatea inferioară a mărfurilor vândute în Europa de Est. "Comisia Europeană tratează cu foarte mare seriozitate problema standardelor duble privind calitatea produselor alimentare şi a elaborat un plan de acţiune detaliat", a anunţat Vera Jourova, Vera Jourova, comisarul UE pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de Gen, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Comisiei Europene. "Protocolul comun de testare ar trebui să fie gata până în luna aprilie. În luna mai, ar urma să fie lansată o campanie de testare, cu participarea a cel puţin 16 ţări (selectate pe criterii geografice şi de mărime). Testele vor include formarea unui coş comun de produse comercializate în cele mai multe dintre statele membre; vor fi efectuate verificări privind compoziţia chimică şi gustul. Sperăm să prezentăm primele rezultate înainte de sfârşitul anului 2018", a precizat Vera Jourova.

 

În România studiul comparativ realizat pe alimente susceptibile de dublu standard a scos în evidenţă diferenţe la 9 dintre cele 29 de probe analizate

×