x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie E-mailing marketing în dezbatere la Online MeetUp

E-mailing marketing în dezbatere la Online MeetUp

20 Iul 2010   •   00:00

Orange România, în parteneriat cu IAB România organizează o nouă ediţie a evenimentului Online MeetUp miercuri, 21 iulie, de la ora 19:00, la Orange concept store. Invitaţii vor analiza în ce măsură o companie îşi poate îmbunătăţi relaţia cu clienţii prin e-mailing marketing, care presupune împărţirea publicului-ţintă pe categorii, în funcţie de interese şi context, plus comunicarea diferenţiată cu fiecare segment în parte, integrând inclusiv activităţi precum publicitatea online sau social media.

Mike Teasdale, Consultant la Econsultancy şi Managing Director la Harvest Digital, va prezenta, în calitate de invitat special, cum o companie îşi poate construi un program eficient de e-mailing marketing, cum poate formula un mesaj relevant pentru publicul-ţintă şi care sunt avantajele şi provocările unei astfel de campanii.
Cei care doresc să participe la eveniment trebuie să solicite o invitaţie pe blogul Online MeetUp, www.orange.ro/meetup.

Online MeetUp este un eveniment marca Orange în care invitaţii dezbat teme de actualitate şi de interes pentru mediul online românesc şi îşi împărtăşesc experienţele cu specialiştii din domeniu.

×
Subiecte în articol: economic