x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie E.ON şi Engie mimează reducerea preţurilor la gaze pentru populaţie

E.ON şi Engie mimează reducerea preţurilor la gaze pentru populaţie

de Adrian Stoica    |    15 Iun 2020   •   10:48
E.ON şi Engie mimează reducerea preţurilor la gaze pentru populaţie
Sursa foto: jokerpro/Getty Images/iStockphoto

Cu două săptămâni înaintea liberalizării pieței de gaze, marii furnizori de gaze către populație nu au venit cu scăderi de prețuri. Cauzele care determină această poziție a furnizorilor sunt favorizate de comportamentul consumatorului român de gaze, de legiferarea în detrimentul populației, de mesajele autorităților de justificare a menținerii unor prețuri ridicate pentru consumatorii casnici şi de fake-news-urile aruncate pe piaţă, se arată într-o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI).

 

 

În anul 2005 cei doi mari furnizori de gaze ai României au fost privatizați și cumpărați de două companii: una germană și una franceză. Acestea au dominat piața achizițiilor de gaze și piața vânzărilor de gaze, acționând ca un duopol în ultimii 15 ani. Astăzi cele două companii dețin împreună 90% din consumatorii casnici, ale căror prețuri la gaze urmează să fie liberalizate de la 1 iulie. Deși prețul gazelor achiziționate de aceste companii este în scădere, ele nu oferă prețuri mai mici la gazele naturale pentru consumatorii casnici pe care îi au în portofoliu.

 

Greii din piaţă, liberalizarea de ochii lumii

Analiza Asociației Energia Inteligentă arată că ultima ofertă pusă pe piață de către E.ON (care deține circa 40% din piața consumatorilor casnici) conține prețuri similare cu prețul existent, iar cea a Engie (care deține circa 50% piața consumatorilor casnici) oferă un preț cu 0,2% mai mic decât prețul existent. “Asta în condițiile în care pentru aceste companii estimăm că marjele comerciale sunt de peste 9 lei pentru fiecare MWh consumat. În același timp, companii mici de furnizare a gazelor naturale au făcut oferte cu reduceri importante de preț față de prețul existent (Tulcea Gaz a prezentat o reducere cu 20% a prețului ofertat față de prețul din prezent), de teama că urmare a liberalizării și a ofertelor concurenței pot să piardă un număr important de clienți, fapt care îi aduce la limita subzistenței, astfel că au preferat să-și reducă câștigurile pentru a-și păstra clienții”, conform analizei citate.

 

Comportamentul consumatorilor, speculat promt

Asociația Energia Inteligentă arată că decizia marilor furnizori de gaze de a nu scădea prețul la gaze se bazează pe studiul comportamentului consumatorului casnic de gaze din România:

 – Consumatorii casnici sunt confuzi în lipsa cunoștințelor minime privind negocierea;

– Neîncrederea românilor față de nou (acordarea unui nivel de încredere altor companii de furnizare gaze în afara celor tradiționale);

–Dezinteresul larg față de subiectul liberalizării pieței;

– Atitudinea majorității românilor “noi nu putem face nimic” și ca atare “ce va fi va fi”.

– Comportamentul instituțiilor de stat care “s-au purtat cu mănuși” față de unii furnizori de gaze în ultimii 15 ani;

 

Vinovată este şi ANRE

La această situaţie a contribuit şi poziţia Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), se precizează în analiza citată. Intervenționismul ANRE, prin poziții publice neconforme cu realitatea, în care se explică consumatorului casnic că “prețul gazelor la furnizorii finali nu va scădea semnificativ la 1 iulie 2020”, respectiv că “prețul practicat de furnizori este corect datorită înmagazinării gazelor din anul 2019”, a legitimat comportamentul actual al furnizorilor de a nu scădea prețul gazelor la populație și le justifică poziția abuzivă de a practica prețuri incorecte pentru populație, este una din concluziile analizei care explică comportamentul abuziv al marilor furnizori de gaze.

 

 

ANRE a defavorizat consumatorii casnici de gaze prin “legiferarea” dreptului furnizorilor de a  impune unilateral prețul consumatorului casnic de gaze. Această abordare le-a permis furnizorilor să nu depună nici un efort în raport cu clienții lor, fiind interesați ca aceștia să fie cât mai neștiutori, cât mai liniștiti și astfel furnizorul să le poată impune ce preț dorește.

Analiza AEI

 

 

Fake news-urile lansate masiv pe piață

Pentru a deruta şi mai mult consumatorii, piaţa a fost inundată de fake news-uri privind riscul la care se expun consumatorii care vor schimba furnizorul, optând pentru furnizori mici, atraşi de preţul avantajos oferit de aceştia. Probabilitatea de a rămâne fără gaze în plină iarnă deoarece acești mici furnizori nu vor avea de unde să ia gazele în anotimpul rece, falimentarea lor pentru că vin cu preţuri de dumping care nu pot să fie susținute pe perioada contractului sunt numai câteva dintre ştirile alarmiste aruncate pe piaţă, se arată în analiza citată. “Având în vedere aceste elemente putem înțelege de ce furnizorii mari nu vor vinde gaze mai ieftine către populație, dar probabil le vor scumpi imediat ce vor apărea modificări în piață, se precizează în analiza Asociației.

 

1 iulie 2020 nu este o revoluție pe piața de gaze, este însă un moment unic, în care se stabilește dacă în România vor urma alți ani, în care furnizorii vor ”mărșălui” pe umerii consumatorilor români sau este momentul în care un număr suficient de mare de consumatori români vor lua atitudine și vor arăta că românii nu mai acceptă jocul unilateral al unor furnizori și că este timpul ca aceștia să se schimbe astfel încât într-un termen scurt să existe o piață liberă pe gaze care să aducă beneficii consumatorului de gaze.

 

Dumitru Chisăliță președintele AEI

 

O companie germană și una franceză controlează împreună 90% din piața consumatorilor de gaze din România

×