x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia României își revine dar se adâncesc dezechilibrele

Economia României își revine dar se adâncesc dezechilibrele

11 Mai 2021   •   09:21
Economia României își revine dar se adâncesc dezechilibrele

Economia îşi revine dar se adâncesc dezechilibrele. Deficitul comercial a crescut în luna martie 2021 cu aproape 22%, după majorarea exporturilor şi a importurilor cu 20%.

Exporturile României au crescut cu peste 20% în martie 2021, prin comparaţie cu aceeași perioadă a anului trecut, şi au fost de 6,5 milarde de euro, scrie Ziarul Financiar.

Importurile au crescut cu 20% an/an şi au fost de 8,8 mld. euro.

În consecinţă, deficitul comercial la bunuri al României a crescut cu 22%, până la 2,3 mld. euro în martie 2021.

Evoluţia vine ca urmare a dinamicii exporturilor şi importurilor în criză, pe de-o parte. Martie 2020 a fost prima lună de criză. Expor­turile au scăzut an/an în martie anul trecut cu 11%, din cauza restricţiilor de cir­culaţie introduse odată cu starea de urgenţă, în 16 martie. Importurile însă au făcut faţă mult mai bine crizei.

Aurelian Dochia, analist economic, spune că princi­palul motiv pentru care importurile au făcut mai bine faţă crizei este că veniturile nu au scă­zut atât de puternic, iar cererea internă în continuare nu a fost acoperită prin producţie.

Mediafax

×
Subiecte în articol: economie